Jignit într-o emisiune televizată de către fostul preşedinte de onoare al AJF Bihor, Dan Matei, vicepreşedintele Florian Fiţ a mărturisit că intenţionează să-l acţioneze pe acesta în judecată. "M-a mirat atitudinea domnului Matei. Din cartea sa de vizită am înţeles că este un intelectual, un om politic care se respectă, dar realitatea a fost cu totul alta. Am contatct deja un avocat şi, probabil, îl voi acţiona în judecată pentru calomnie. Să răspundă în faţa legii pentru jignirile care mi le-a adus", a afirmat Florian Fiţ. În intervenţia televizată, Matei a spus despre preşedintele Minerului Ştei că "nu reprezintă nimic în fotbalul bihorean acest miner care nici în mină nu a intrat". Oficialul şteian a lăsat să se înţeleagă că va solicita daune materiale, fără a preciza însă cuantumul acestora. "La AJF Bihor mai sunt multe lucruri de pus la punct şi ar putea contribui şi dânsul la realizarea lor", a comentat, ironic, Florian Fiţ. Spre deosebire de acesta, noul preşedinte Valer Vancea, despre care Matei a afirmat că nu-l poate percepe altfel decât ca fiind "fratele lui Viorel Vancea, cel mai bun fotbalist pe care l-a avut FC Bihor", a fost mai moderat. "Fiecare are dreptul la o opinie şi, în virtutea acestui fapt, cei care ne-au jignit şi-au expus o părere. Probabil, în acel moment, a crezut de cuviinţă să şi-o exprime sub o formă mai dură", a precizat Vancea.