Cu ocazia unui spectacol festiv organizat, recent, în sala de spectacole a Primăriei Municipiului Beiuş, directorul Cercului Militar Municipal, Simion Suciu, a înmânat trei diplome de excelenţă. Între cei onoraţi s-a aflat şi tânărul Dumitru Paraschiv, în vârstă de 31 de ani, profesor şi doctor în istorie, jurnalist, interpret de muzică populară, cantautor profesionist şi etnomuzicolog pasionat, student la Conservatorul orădean. Diploma a fost oferită pentru merite deosebite în activitatea de creaţie, cercetare şi interpretare muzicală, în promovarea muzicii bihorene, pentru activitatea de interpret şi cantautor la Cercul Militar din Municipiul Beiuş şi nu în ultimul rând, pentru activitatea jurnalistică în presa centrală şi locală, apreciată ca obiectivă şi curajoasă. Nu este singura încununare a activităţii lui Dumitru Paraschiv. Tânărul jurnalist este câştigătorul a două emisiuni concurs la TVR 1 ("Totul despre muzică" în 1994 şi "Ploaia de stele" în 2002) şi participant ca invitat la atâtea alte emisiuni de divertisment şi talk-showuri. A publicat câteva studii de etnomuzicologie şi articole de specialitate, numeroase articole de istorie obiectivă şi editoriale în presă; a efectuat stadii de cercetare la diverse arhive speciale de etnomuzicologie, fiind primul student orădean care s-a documentat la Institutul Naţional de Etnografie şi Folclor. În calitate de istoric, Dumitru Paraschiv a efectuat numeroase stagii de cercetare la Arhivele naţionale şi se numără printre foarte puţinii doctoranzi admişi la Arhivele Diplomatice şi Consulare. Cercul Militar din Beiuş se face cunoscut cu importante activităţi culturale la nivel naţional şi local. Spre exemplu, aici se organizează în fiecare an Festivalul Naţional de poezie "Nichita Stănescu". Orădeanul Dumitru Paraschiv are o îndelungată activitate la Cercul Militar din Beiuş, unde a compus cântece, a cântat şi a susţinut activităţi ştiinţifice. A colaborat aici cu profesorul Gheorghe David, autorul unor monografii şi culegeri folclorice din Ţara Beiuşului şi profesorul Călin Vlăduţ, ambii distinşi, la rândul lor, cu diplome de excelenţă din partea prestigiosului cerc militar. Dumitru Paraschiv a compus cântece şi prelucrări folclorice atât pentru tineri interpreţi, cât şi pentru artişti profesionişti, iar mai nou îşi extinde preocupările, pe lângă muzica populară, spre muzică uşoară şi de teatru. Dumitru Paraschiv este exigent cu sine, orientându-se mereu spre originalitate şi calitate. Oradea are în persoana sa un tânăr de valoare care, prin activitatea sa intelectuală, onorează urbea şi judeţul.