Timp de două zile, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Bihor, în colaborare cu Teatrul pentru Copii şi Tineret "Arcadia", Lotus Market şi Serviciul Internaţional de Salvare a Copiilor, a organizat la Teatrul "Arcadia" şi în cadrul complexului comercial Lotus Market din Oradea, spectacole dedicate copiilor instituţionalizaţi. Peste 200 de copii aflaţi în sistemul de protecţie socială (atât cei din centrele de plasament, cât şi cei aflaţi în îngrijirea Asistenţilor Maternali Profesionişti din Oradea, angajaţi ai DGASPC Bihor) au participat, timp de două zile, la două spectacole de colinde, muzică şi dans. Ambele spectacole au fost oferit de Meda Music şi Melody Dans. Totodată, copiii aflaţi în plasament în casele de tip familial Pasărea Măiastră, Curcubeul, Albinuţele, Iepuraşii, Casa Hamburg şi Casa Noastră, precum şi din cadrul Centrului de Plasament nr. 2 Oradea au primit diverse cadouri. În cadrul evenimentelor, elevii Liceului Teoretic "Onisifor Ghibu" din Oradea şi membrii Consiliului Asociaţiilor Liceenilor Maghiari (CALM) din judeţul Bihor au făcut şi ei o bucurie celor mici. Elevii de la "Onisifor Ghibu" au donat două televizoare color copiilor din Centrul de Plasament nr. 2 din Oradea, acţiunea umanitară făcând parte din cadrul strategiei naţionale de ajutor comunitar. Elevii din cadrul CALM au oferit copiilor prezenţi la spectacol jucării strânse în cadrul campaniei "Împreună pentru un Crăciun mai fericit".