Schimbări în geopolitica mondială
Răspândirea globală a terorismului şi lupta împotriva acestui flagel aduc comunitatea internaţională în faţa unui adevărat conflict strategic. După 11 septembrie 2001, lumea s-a schimbat destul de mult şi putem spune că asistăm la sfârşitul polarităţii.
Se manifestă la ora actuală o imensă presiune geopolitică, va duce la o lume care nu va fi unipolară. Alături de supraputeri şi puteri a apărut o serie de jucători neconvenţionali şi nonstatali care nu se supun unilateralismului american şi nici multilateralismului comunităţii internaţionale a statelor.
Până la evenimentele din 11 septembrie, dezechilibrul şi echilibrul dintre state reprezentauun cadru geopolitic normal, care însă a fost serios afectat din cauza apariţiei şi dezvoltării unor organizaţii ale societăţii civile, nonguvernamentale şi transnaţionale care au luat forma organizaţilor teroriste. Acestea nu se mai supun regulilor diplomatice sau relaţiilor internaţionale dintre state. Washingtonul este blocat de acţiunile unor organizaţii teroriste dintre care al-Qaeda este cea mai importantă. Rusia nu este capabilă să facă faţă organizaţiilor teroriste cecene şi altora extremiste de pe propriul teritoriu naţional. Uniunea Europeană poate fi destabilizată destul de grav, dacă nu va gestiona eficient soarta milioanelor de islamişti a căror cultură politică este total diferită faţă de sistemul liberal democratic.
Se conturează ideea că actuala destabilzare a ordinii mondiale îşi are originea în eşecul Washingtonului în Irak. Însă este destul de cert faptul că se putea ajunge la acelaşi rezultat chiar în condiţiile în care SUA interveneau oriunde altundeva decât în Irak sau Afganistan. Se putea ajunge la acelaşi rezultat chiar dacă Washingtonul nu intervenea niciunde, pentru că pericolul vine din partea unor actori politici fără structură statală, care sunt decişi să sfârşească existenţa unor state, civilizaţii şi culturi care se găsesc în contradicţie cu perceptele lor religioase radicale.
Pe mapamond se poate constata renaşterea extremismului de stânga - comunismul -, având în frunte lideri de tipul lui Hugo Chavez. Renaşte maoismul şi extremismul de dreapta - fascist sau neofascist. Ameninţarea actualei ordini geopolitici de către forţe nonstatale şi ideologii radicale se află la baza conflictelor viitorului.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.