Adunare Generală la AVR MIRA-Bihor
Recent, la sediul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, a avut loc Adunarea Generală a membrilor AVR "MIRA- Bihor, fiind ales noul comitet de conducere şi preşedintele organizaţiei
Preşedintele Filialei AVR "MIRA", g-ral mr. r. Virgil Nichi, a prezentat sumarul activităţii pe perioada 2003-2006, în care a fost monitorizată aplicarea Legii 44/1994 privind drepturile veteranilor de război, asigurarea drepturilor legitime şi a facilităţilor legale membrilor Asociaţiei. Conducerea şi membrii organizaţiei au participat la manifestările aniversare, organizate atât în municipiul Oradea, cât şi în judeţ. Cu acest prilej, în şcoli şi unităţile militare s-au ţinut prelegeri, la care a participat şi preşedintele ANCMRR, g-ral bg. (r) Ştefan Neagoe. În cadrul discuţiilor purtate acesta a menţionat existenţa unei foarte bune colaborări între AVR "MIRA" şi ANCMRR Bihor. Au mai luat cuvântul: col. (r) Mihai Ion, col. (r) Ion Romaniuc, lt. mr. (r) Ion Lazăr, mr. (r) Constantin Corduna şi alţii, care au apreciat munca AVR.
În funcţia de preşedinte AVR "MIRA" a fost reales g-ral mr. (r) Virgil Nichi. Noul comitet a fost constituit din col. (r) Ion Romaniuc, mr. (r) Ion Lazăr şi văduva de veteran de război Ileana Bonaţiu. Cei prezenţi au stabilit şi activităţile viitoare.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.