În urmă cu 15 ani, un grup de artişti fotografi orădeni entuziaşti au pus bazele deschiderii unei Galerii de artă fotografică în municipiul nostru, care a fost inaugurată în anul 1990, într-un spaţiu închiriat în Centrul Civic. În urma repartizării de către Primăria Oradea a spaţiului actual, după renovarea şi amenajarea cu forţe proprii a acestuia, a fost vernisată, în 24 iunie 1991, prima expozitie internaţională de artă fotografică. Momentul aniversar a fost marcat ieri, printr-o serie de manifestări. În cei 15 ani de la inaugurare, datorită perseverenţei conducerii Fotoclubului "Nufărul", au fost vernisate 350 de expoziţii ale unor artişti fotografi orădeni din ţară, precum şi de pe toate continentele lumii, iar publicul orădean a avut posibilitatea de a admira în această perioadă peste 25.000 de fotografii alb-negru şi color. Pentru întreaga activitate desfăşurată în această perioadă conducerea DJCCPCN a oferit Galeriei o diplomă de excelenţă. După deschiderea festivă a evenimentului, a avut loc vernisajul unei expoziţii de fotografii intitulată "Cărţi poştale vechi din Oradea", alcătuită din lucrările pasionatului colecţionar Doru Sicoe. Astfel, au fost expuse aproximativ 70 de fotografii, cele mai multe reprezentând Oradea de dinaintea primului război mondial, din perioada interbelică şi câteva din perioada comunistă. Programul dedicat împlinirii a 15 ani de la înfiinţarea Galeriei au continuat cu un simpozion aniversar, intitulat "Galeria Foto Art - 15 ani de activitate expoziţională", eveniment care s-a desfăşurat în Sala Mare a Primăriei municipiului Oradea. Pe tot parcusul manifestărilor, momentele muzicale au fost susţinute de artişti ai Cvartetului "Varadinum", care timp de 15 ani au fost prezenţi la vernisajele organizate în această Galerie.