Întâmplarea petrecută spre finalul meciului FC Oradea - Oţelul Galaţi (1-1), când Bobby Verdeş s-a prăbuşit din senin la centrul terenului, a readus în memoria celor prezenţi la Stadionul Municipal dramele lui Vrăbioru sau Hâldan. Aflat în stare de inconştienţă, jucătorul Oţelului a fost transportat spre Spitalul Clinic Judeţean Oradea, unde a fost internat la secţia de Anestezie -Terapie Intensivă (ATI). Eforturile cadrelor medicale de aici au fost încununate de succes, fotbalistul ieşind din starea critică la aproximativ o oră de la nefericitul eveniment. Investigaţiile la care a fost supus au reliefat un traumatism cranio-cerebral minor, cauzat de un hematom epicranian empoparietal stâng. În urma radiografiilor efectuate s-a descoperit şi un edem cerebral discret, generat de o lovitură recepţionată în timpul jocului. Deşi, iniţial, se părea că va mai trebui să rămână în spital câteva zile, până la urmă, Verdeş a fost externat ieri dimineaţă şi a plecat cu restul lotului spre Galaţi.