Azi, 8 noiembrie 2007
Mai sunt 54 zile până în anul 2008
Soarele răsare la ora 07.11 şi apune la ora 17.16
Calendarul ortodox: Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil.
Calendarul greco-catolic: Sfinţii Arhanghlei Mihail şi Gavril şi toate cetele Puterilor cereşti.
MAXIMA ZILEI: "N-am să ajung pe culme? Se poate foarte bine. Dar vreau să urc atât cât am să pot, prin mine". E. Rostand
REMEMBER
Ziua mondială a calităţii.
1496 - S-a încheiat construirea bisericii cu hramul Sfinţii Arhangheli din Războieni, judeţul Neamţ, locul unde s-a dat bătălia dintre Ştefan cel Mare şi armata otomană, în iulie 1476.
1857 - S-a născut Alexandru C. Cuza, profesor şi om politic de extremă dreapta, membru al Academiei Române. (m. 1947)
1863 - S-a născut istoricul Gheorghe Popovici, membru al Academiei Române (m. 1905).
1869 - S-a născut medicul Nicolae C. Paulescu, unul dintre precursorii descoperirii insulinei. (m. 1931)
1874 - A fost inaugurată statuia lui Mihai Viteazul din Bucureşti.
1885 - A fost fondat Partidul Liberal-Democrat, condus de Dimitrie C.
Brătianu. A funcţionat până la 24 martie 1890, când s-a unificat cu Partidul Naţional Liberal.
1922 - S-a născut medicul Christian Barnard. A realizat, la 3 decembrie 1967, primul transplant de inimă. (m. 2001)
1929 - S-a născut poetul, prozatorul, scenaristul şi dramaturgul Ion Brad.
1935 - S-a născut poetul şi eseistul Dumitru Bălăeţ.
1937 - S-a născut Mihail Diaconescu, prozator, critic şi istoric literar.
1942 - Debarcarea trupelor britanice şi americane, sub comanda generalului Dwight D. Eisenhower, în Maroc şi Algeria (Al Doilea Război Mondial, frontul din Africa de Nord).
1972 - A murit Athanase Joja, filosof şi logician, membru al Academiei Române. (n. 1904)
1977 - A murit actorul Kovács Györgyi. (n. 1910)
1993 - Înfiinţarea misiunii permanente a României pe lângă Consiliul Europei la Strasbourg.
1994 - S-a deschis Complexul World Trade Center din Bucureşti.
2000 - La Bruxelles a avut loc prima rundă a dialogului România-NATO, în formula 19+1, la care participă o delegaţie română, condusă de Mihai Răzvan Ungureanu, secretar de stat în MAE.
2000 - Deschiderea oficială, la Berlin, a Institutului Cultural Român "Titu Maiorescu".
2001 - A murit George Munteanu, critic şi istoric literar. (n. 1924)
2002 - A avut loc, la cinematograful „Scala" din Bucureşti, premiera filmului „Binecuvântată fii, închisoare", în regia lui Nicolae Mărgineanu.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.