Potrivit proiectului de Lege emis de MEdC, din anul şcolar 2005-2006, elevii şi studenţii care provin din familii defavorizate, care au un venit brut lunar pe membru de familie sub 1.500.000, beneficiază de un sprijin financiar de 200 de euro, ajutor financiar pe care îl primesc dacă doresc să îşi achiziţioneze un calculator. Elevii sau studenţii pot beneficia de ajutor financiar în cumpărarea unui calculator în condiţiile în care fac parte din sistemul de învăţământ de stat sau particular acreditat şi nu depăşesc vârsta de 26 de ani. Părinţii acestora trebuie să depună până în data de 1 septembrie a.c., la secretariatul şcolii sau facultăţii un dosar care va cuprinde copii ale certificatului de naştere, a buletinului de identitate (atât a părintelui, cât şi a copilului) şi, desigur, adeverinţa de la serviciu care să facă dovada faptului că salariul lunar brut nu depăşeşte 1.500.000 de lei. Deşi condiţiile impuse sunt destul de clare, aplicarea proiectului de Lege în teritoriu ridică probleme. Una dintre acestea ne-a fost sesizată de o cititoare a ziarului nostru, din localitatea Tarcea, care a întâmpinat dificultăţi la depunerea actelor necesare pentru a primi ajutorul financiar în valoare de 200 de euro. Şi asta deoarece, casnică fiind, fără a avea nici un venit în afară de alocaţia celor doi copii pe care îi are în întreţinere, nu a putut prezenta la secretariatul şcolii nici adeverinţa de la locul de muncă şi nici cuponul de pensie care să facă dovada venitului brut lunar câştigat. Singura soluţie era, conform conducerii şcolii respective, o declaraţie pe propiere răspundere, legalizată de un notar, care să ateste faptul că nu dispune de resurse financiare. Aceleaşi sesizări vin şi din Valea lui Mihai, unde s-a întâmplat un caz similar. Pentru a obţine această declaraţie, trebuie plătită o sumă de aproximativ 130.000 de lei, bani care pentru aceste persoane reprezintă o sumă considerabilă. Cei care se află în această situaţie sunt plimbaţi şi puşi la cheltuială degeaba, deoarece, în locul adeverinţei de la locul de muncă, la dosar se poate depune o adeverinţă de la primărie, care să ateste faptul că părintele nu realizează nici un fel de venit, nemaifiind necesară o declaraţie legalizată de notar, conform informaţiilor primite de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor.