Reprezentanţii studenţilor din Biroul Senat al Universităţii din Oradea şi-au ales recent, în cadrul şedinţei de Senat, vicepreşedinte pe Răducu-Theodor Şerbănescu, student în anul III la Facultatea de Muzică. Postul de vicepreşedinte a rămas vacant ca urmare a renunţării lui Vlad Hiriş, student la Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane.

Funcţia de vicepreşedinte al studenţilor din Senatul Universităţii este una operativă, fiind conferită în textul Cartei Universităţii. Acesta îl poate înlocui pe preşedintele din şedinţele de Birou Senat, cât şi în exercitarea altor atribuţii în lipsa acestuia. Alegerea s-a desfăşurat în cadrul şedinţei de Senat, moment în care s-au depus şi candidaturile pentru acest post. În concurs s-au înscris doi candidaţi, Anatol Cojocarie, preşedintele ASEB, şi Răducu-Theodor Şerbănescu - reprezentantul studenţilor de la Facultatea de Muzică din Oradea. Acesta din urmă a obţinut 13 din cele 18 voturi valabil exprimate. "Am făcut parte din comisia socială din cadrul Universităţii şi sunt la curent cu problemele cu care se confruntă studenţii orădeni. Totodată, m-am implicat în ultimele proiecte care s-au realizat pentru îmbunătăţirea situaţiei studenţilor cazaţi în cămine, iar pe viitor doresc ca, împreună cu ceilalţi reprezentanţi ai studenţilor din Biroul Senat, să modificăm procedura de cazare în cămine", a precizat Răducu Şerbănescu. "Ne dorim ca noul vicepreşedinte să dea dovadă de dinamism, spirit de iniţiativă şi să lupte pentru interesele studenţilor orădeni", a precizat Adrian Dume - preşedintele studenţilor din Biroul Senat al Universităţii.