Comuna Paleu a luat fiinţă în data de 28 ianuarie 2003, având ca localităţi componente: Paleu ( 529 locuitori), Uileacu de Munte (524 locuitori) şi Săldăbagiu de Munte (603 locuitori). Sub raport etnic, populaţia este în proporţie de 98 la sută de naţionalitate magiară. De fapt, la data amintită mai sus, comuna a fost reînfiinţată, în baza dorinţei locuitorilor, exprimată prin referendum, după ce, timp de 34 de ani, a fost integrată comunei Cetariu. Comuna Paleu este aşezată la nord-est de municipiul Oradea fiecare sat ocupând câte un deal, separate între ele de albiile şi câmpiile aluvionare ale râurilor Barcău şi Crişul Repede. În suprafaţa celor 4728 ha, cât măsoară această unitate administrativ-teritorială a Bihorului, se cuprind terenuri agricole mai mult sau mai puţin fertile, dar şi zone împădurite, bogate în floră şi faună, cât şi două luciuri de apă, toate la un loc compunând o zonă naturală de un pitoresc aparte, potrivită prin excelenţă agrementului şi turismului. Este de la sine înţeles că investorii au sesizat aceste oportunităţi, astfel că în special în ultimii doi ani se poate vorbi de un asalt al investiţiilor cu destinaţie industrială, dar mai ales socială, respectiv locuinţe. Cel care gestionează complexitatea problemelor administrative ale comunei Paleu, cel care urmăreşte zi de zi şi ceas de ceas împlinirea echipării tehnico-edilitare a localităţilor componente, realizarea planurilor urbanistice şi a sistematizării, ridicarea calităţii vieţii economice şi sociale a celor trei sate la standarde europene şi, nu în ultimul rând, integrarea comunei în Zona metropolitană a Oradiei este primarul comunei Paleu, dl. PAPP GYORGY. Primar, din 1996 În serviciul administrativ, Papp Gyorgy lucrează din anul 1992, când a fost ales viceprimar al comunei Cetariu. În 1996 a fost ales primar al acestei comune, pentru ca în anul 2000 să fie reales. O mai limpede opţiune a electoratului, o mai clară exprimare a încrederii locuitorilor în cel din fruntea obştii nici că se poate. Dar se poate repeta. Astfel, Papp Gyorgy a fost ales primar şi de către electoratul noii comune Paleu, înfiinţată pe 28 ianuarie 2003. "Este o mare bucurie, dar şi o mare răspundere să fii ales de către locuitorii comunei şi ai satului natal. Dorinţa de a contribui la dezvoltarea acestor sate, la creşterea puterii lor economice se împleteşte cu o mare putere de muncă. De felul meu, sunt un om activ, cu o bună disciplină a muncii deprinsă de copil şi tânăr în activitatea sportivă. Iar azi nu-mi pot permite să las treburile la voia întâmplării. Sunt permanent implicat în toate problemele comunei şi consider că acestea şi-au găsit şi îşi găsesc rezolvarea"- ne spune primarul Papp Gyorgy. Conducerea comunei: Primar - Papp Gyorgy Viceprimar - Somogyi Ludovic Secretar - Schmidt Allaga Andreea Consilieri: Szebeni Alexandru Csegodi Cecilia Tunde Kovacs Dezideriu Medgyesi Robert Majan Geza Orban Zoltan Negrea Elisabeta Cseke Alexandru Csiki Ludovic Ferenczi Iosif Proiectele autorităţii locale: - Realizarea lucrărilor de viabilitate a drumurilor şi străzilor comunale; - Realizarea unui centru de permanenţă medicală; - Reabilitarea iluminatului public în toate satele; - Realizarea lucrărilor de alimentare cu apă în Uileacu de Munte; - Construcţia unei săli de sport şi a şcolii comunei; - Construcţia unui nou sediu al Primăriei; - Realizarea lucrărilor de canalizare a localităţilor comunei; - Atragerea de fonduri pentru dezvoltarea unui complex turistic. Primăria a fost reconstruită Fosta clădire a primăriei Paleu de până în anul 1968 nu mai corespundea sub nici un aspect complexei activităţi administrative din secolul XXI şi mileniul III, fapt pentru care a fost supusă nu doar reparaţiei capitale, ci chiar reconstrucţiei. A fost extinsă cu o parte frontală, s-a recompartimentat interiorul potrivit cerinţelor fiecărui serviciu, a fost introdusă încălzirea centrală, s-a amenajat grupul sanitar, s-a parchetat, gresat şi faianţat, s-au montat uşi şi geamuri termopan. "Strădania noastră, a lucrătorilor din primărie, este de a adopta un stil de muncă operativ, eficient. Noi ştim că omul nu vine la noi în poveşti. El are o problemă de rezolvat şi asta trebuie să facem. Dar dacă luăm în considerare previzibila dezvoltatare a comunei, este evident că nici sediul actualei primării nu va corespunde pentru mult timp. Din acest motiv, avem în plan construirea unui nou sediu - apreciază primarul comunei. Sistematizare şi echipare tehnico-edilitară Complexul proces de sistematizare a comunei s-a realizat cu respectarea tradiţiei locale. Pentru fiecare localitate au fost elaborate şi realizate Planurile urbanistice generale - PUG - şi, totodată, Regulamentele locale de urbanism. Comuna Paleu dispune de alimentare cu energie ectrică, există reţea de telefonie fixă, iar alimentarea cu apă potabilă este realizată în fiecare din cele trei sate (foraj de mare adâncime, conducte de aducţiune, baszine de captare, hidrofoare, reţea de distribuţie), cu precizarea că în Uileacul de Munte reţeaua de distribuţie acoperă doar 10 la sută din totalul străzilor, astfel că o parte însemnată a locuitorilor se alimentează cu apă din fântânile proprii sau comune. Anul trecut au fosat prevăzute fonduri din bugetul local pentru construirea unui dispensar uman, lucrare cuprinsă în activitatea de construcţii. Drumurile, o prioritate... permanentă O comună cuprinsă în zona metropolitană a Oradiei ar fi de neînchipuit fără drumuri pe măsură. Adică modernizate, deci asfaltate. Un prim succes în acest sens al actualei administraţii, de după 2003, a fost asfaltarea porţiunii ce leagă drumul judeţean de centrul comunei, apoi a drumului Oradea - Săldăbagiu de Munte, lucrare finalizată în 2005. "În anul 2004 s-a încept punerea în operă a proiectului DE modernizare a drumului de 4,8 km dintre Paleu şi Săldăbagiu de Munte, pe care vrem şi îl vom moderniza până la jumătatea acestui an. Realizarea legăturii printr-un drum modernizat de peste 2 km, între Paleu şi Uileacu de Munte, este un alt proiect pregătit a i se da viaţă. Pe drumurile, străzile şi trotuarele comunei anual se întreprind lucrări de întreţinere. Şcoală nouă, ba chiar şi sală de sport În luna noiembrie, au început lucrări de reparaţii la şcoala din Săldăbagiu de Munte, pentru care s-au alocat peste 4 miliarde lei. S-a construit un grup sanitar nou, s-au montat geamuri şi uşi termopan, s-a introdus încălzirea centrală. Şi la şcoala de la Uileacul de Munte s-a procedat la reparaţie capitală: schimbarea acoperişului, grup sanitar nou, înlocuirea mobilierului şcolar, geamuri şi uşi termopan, împrejmuirea curţii etc. "Este însă dorinţa întregii comune de a dispune de o şcoală nouă, modernă, pentru clasele I-VIII. Pentru aceasta am şi stabilit locaţia", afirmă primarul Papp Gyorgy. Cu privire la sala de sport, a fost depusă documentaţia pentru obţinerea fondurilor necesare. Şi pentru că veni vorba, comuna, în frunte cu primarul, fost fotbalist redutabil, are ambiţia înfiinţării unei echipe de fotbal, care să răzbată şi să activeze în divizia C. Căminul cultural - locul unde se păstrează tradiţia În fiecare din cele trei sate există cămin cultural. Aceste lăcaşuri de păstrare şi perpetuare a vechilor tradiţii şi obiceiuri locale, de valorificare a valorilor spirituale fac obiectul unei atenţii speciale din partea conducerii comunei. Toate sunt bine întreţinute, asigurându-se buna lor utilizare cu diferite ocazii. Unul dintre primele obiective atacate de noua administraţie a comunei, respectiv primarul Papp Gyorgy, a fost reabilitarea completă a acoperişului impozantului cămin din Paleu. Finalizat în toamna trecută, căminul cultural a fost inaugurat cu prilejul Sărbătorii locale "Balul strugurilor". Turismul - posibilităţi multiple Comuna Paleu, prin frumuseţea reliefului său şi poziţia geografică - în apropierea Oradiei şi integrată zonei metropolitane - este căutată de mulţi vizitatori, care preferă aerul curat, multiplele posibilităţi de recreere şi petrecerea plăcută a timpului liber. Marele potenţial turistic ar putea fi şi mai bine valorificat prin parteneriate încheiate între autoritatea publică locală şi persoane interesate să investească în acest sens. Paleu - locul unde vin investitorii Pe malurile celor două lacuri şi-au făcut apariţia hanuri pescăreşti care atrag mulţi vizitatori. Populate cu peşte, lacurile reprezintă un loc de atracţie pentru pescari. Dar în Paleu au venit şi investitori industriali. De exemplu, fabrica de prelucrare a laptelui Biolact, depozitul de materiale pentru instalaţii apă-canal, o fabrică de confecţii îmbrăcăminte, o societate de transport marfă, una cu profil construcţii în lemn şi altle. Însă investitorii cei mari, datorită cărora Paleul va cunoaşte o adevărată explozie în plan urbanistic şi social, sunt constructorii de locuinţe. RAICRIS CONSTRUCT are ridicate deja 14 vile ce compun cartierul "Orizont". Având suprafaţa de 162 mp şi 500 mp teren aferent, vilele reprezintă deja o mare tentaţie pentru doritori. Tot Raicris Construct şi-a mai adjudecat alte două întinse suprafeţe de teren, unde are loc în aceste zile echiparea cu utilităţi. FORVILA este alt constructor care a început construcţia a 49 de case cu suprafaţa de 140 mp. În execuţia acestei firme se mai află sala de sport şi dispensarul uman. Primarul Papp Gyorgy apreciază că până în luna august a.c. zestrea edilitară a localităţii Paleu va creşte cu 200 de case. De la sine înţeles că şi numărul locuitorilor aşezării va spori, situând comuna printre primele din judeţ sub aspectul dezvoltării social-edilitare.