Astăzi, la Bunteşti, săptâmâna viitoare, la Oradea Oficiul Judeţean de Consultanţă Agriclă (OJCA) Bihor începe, de astăzi, seria cursurilor de pregătire şi perfecţionare profesională din anul 2006, cursuri destinate producătorilor agricoli. Debutul acestor activităţi în noul an are loc la Bunteşti (sediul primăriei), unde cei 36 de cursanţi vor trece în banci şi, pe parcursul a trei luni, îşi vor însuşi noţiunile necesare în domeniul creşterii şi îngrijirii animalelor domestice pentru producţia de lapte şi carne. "În cursul săptămânii viitoare, după cum a menţionat doamna drd. ing. Mihaela Ciutacu, responsabil mass-media din partea OJCA Bihor, va avea loc, la Oradea, deschiderea a încă două cursuri - unul de "Apicultor" - cu durata de 3 luni, celălalt, de "Agricultor în culturi vegetale şi crescător de animale" - cu durata de 6 luni. De altfel, până la finele lunii ianuarie, OJCA Bihor intenţionează deschiderea a încă trei cursuri, la Săcueni, Sălacea şi Cherechiu, în domeniul «Agricultor în culturi vegetale şi crescător de animale», cu participarea a peste o sută de cursanţi". Să mai adăugăm că, în prezent, se află în derulare trei cursuri (în localităţile Sânmartin, Săcădat şi Oradea), ceea ce demonstrează interesul crescând al producătorilor agricoli pentru pregătirea şi perfecţionarea lor profesională. De reţinut că absolvenţii, după susţinerea examenului final, primesc o diplomă recunoscută de Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi de Ministerul Agriculturii, Pădurillor şi Dezvoltării Rurale. Totodată, acest "atestat" profesional dă posibilitatea absolvenţilor de a accesa, pentru activitatea productivă pe care o desfăşoară (fermă, sistem asociativ), fonduri prin programe de finanţare SAPARD şi FIDA.