Preşedintele Traian Băsescu consideră că votul pentru Constituţia Europeană din statele membre UE nu influenţează aplicarea de către ambele părţi - România şi cele 25 de ţări membre - a Tratatului de aderare la UE, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al şefului statului, Adriana Săftoiu. În opinia preşedintelui Băsescu, rezultatul votului referendumului din Franţa privind Constituţia Europeană a fost "previzibil". Săftoiu a precizat că, deşi preşedintele Jacques Chirac a făcut eforturi extraordinare pentru a obţine un vot pozitiv, rezultatul referendumului din Franţa creează o "problemă politică la nivelul UE" şi întârzie evoluţia instituţională a Uniunii, mai ales dacă se va adăuga şi un vot negativ la referendumul din Olanda. Potrivit Adrianei Săftoiu, şeful statului român consideră că se poate trage o concluzie: construcţia UE fără implicarea şi conştientizarea popoarelor ei asupra perspectivelor individuale şi a perspectivelor globale în evoluţiile viitoare este sortită eşecului. Băsescu apreciază că cetăţenii Europei trebuie informaţi şi trebuie să le fie clarificate proiectele politicienilor europeni, deoarece numai aşa vor putea susţine aceste proiecte. În ceea ce priveşte România, preşedintele consideră că "în mod categoric eşecul referendumului francez şi eventual cel al referendumului olandez nu influenţează data aderării României", a precizat Săftoiu. Traian Băsescu subliniază că aderarea nu depinde decât de capacitatea românilor de a fi solidari cu obiectivul integrării în UE, ceea ce înseamnă ca vor trebui îndeplinite toate obligaţiile asumate în negociere.