* Un copil, în miez de noapte, printre pepeni. Vânzătorilor de pepeni, veniţi de aiurea, li se face milă de copilul îmbrăcat sărăcăcios, slăbuţ, care parcă îşi caută un părinte pe care nu-l mai găseşte. Îl cheamă Cristi şi are 13 ani. O vârstă la care alţi copii se pregătesc pentru primul mare examen din viaţa lor: capacitatea. Dar Cristi nu a avut parte de ?privilegiul? acesta. Este elev de-abia în clasa a V-a la Şcoala Ajutătoare nr.1 şi acest fapt se datorează sechelelor provocate de drama pe care a trăit-o de când s-a născut şi care, parcă, nu se mai sfârşeşte. De două luni, locuinţa lui este strada, iar acoperişul - cerul înstelat. Pat îi sunt grămezi de materiale textile, aşternute la poalele munţilor de pepeni. Când i se face foame, nu trebuie decât să întindă mâna după un pepene galben sau verde, după cum îi este pofta, în speranţa că aşa, poate, i se mai potoleşte şi lui foamea, măcar pentru câteva ore. Ziua, îşi răsplăteşte binefăcătorii-pepenari, dându-le câte o mână de ajutor la căratul şi paza pepenilor şi asigurând curăţenia locului. Cristian a renunţat forţat la bucuriile copilăriei, iar aceasta, din cauza sărăciei în care se trăieşte familia sa şi a indiferenţei societăţii. Durerea unei mame, neputincioase în a-şi ajuta copilul Ileana, în vârstă de 34 ani, a fost abandonată, în urmă cu 5 ani, de soţul ei, pentru o altă femeie. E mama lui Cristi şi, de atunci, greutăţile casei şi educaţia băiatului au căzut pe umerii ei. Femeia a absolvit o şcoală profesională şi timp de 14 ani a muncit la negru, patronii refuzându-i dreptul la un contract de muncă. Abia de un an a reuşit să se angajeze în condiţii legale la Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Clinic Judeţean Oradea. Lucrurile păreau să meargă mai bine pentru Ileana şi fiul ei. Ea şi-a găsit un concubin, cu care s-a mutat în chirie. Dar, cum orice minune nu ţine prea mult timp, nici starea de linişte pe care o aveau cei doi nu a durat. Concubinul avea o fire violentă şi îşi vărsa, adesea, necazul pe copil, aplicându-i numeroase bătăi. Cu timpul, traumele ivite în urma abandonului tatălui, violenţa fizică, verbală şi psihologică a concubinului mamei au marcat dezvoltarea armonioasă a copilului, lăsând urme adânci în personalitatea în formare a minorului. Acestea au dus în timp la o anumită labilitate psihică, copilul fiind internat de mai multe ori la Spitalul Clinic de Neurologie şi Psihiatrie Oradea, cu diagnosticul de tulburare de conduită la şcoală şi acasă. Într-o noapte, pe când era internat în spital, a reuşit să fugă, cu un coleg. Era evident că băiatul avea tulburări de personalitate destul de severe, iar viaţa pe care o ducea nu era de natură a-l ajuta să-şi revină. Alungaţi din casă, numai cu hainele de pe ei În iunie, pe când copilul era internat în spital, conflictul dintre mama sa şi concubin s-a acutizat, culminând cu alungarea din casă a Ilenei. În seara precedentă externării copilului, femeia a fost scoasă de concubin afară din apartamentul închiriat, doar câteva lucruri personale, salvate din mâinile acestuia. Nerefăcut după boală şi urmând, încă, un tratament medicamentos, Cristi, de abia externat din spital, îşi găseşte odihna pe băncile din gară, unde, alături de mama sa, a petrecut mai multe nopţi, ?acompaniat? de glasul sacadat al roţilor de tren, pe bănci îmbâcsite, pentru ca, ulterior, să-şi găsească un nou "domiciliu", pe lângă munţii de pepeni. Ziua căra pepeni şi mai dădea o mână de ajutor la curăţenie pepenarilor, care îi oferă în schimb mâncare şi nişte bani, iar pe timpul nopţii îi aştern un pat. Ileana, în această perioadă, datorită bunăvoinţei colegilor, îşi petrece nopţile pe banchetele rupte de la locul de muncă. Bruma de agoniseală ce i-a mai rămas este închisă într-un dulap de pe coridor, iar salariul de 2 milioane de lei pe care îl primeşte este insuficient pentru medicamentele şi hrana rece cu care îl hrăneşte pe Cristi. Deşi se văd în fiecare zi, Ileana recunoaşte că nu are cum să-l supravegheze pe Cristi nici în cursul zilei, când ea este de serviciu, şi nici pe timpul nopţii, când nu poate să-i pună la dispoziţie nici măcar o banchetă pe care să doarmă. Ileana, ca orice mamă, suferă când îşi vede copilul că este nevoit să muncească de la o vârstă atât de fragedă şi că nu poate să-i ofere o masă caldă sau cel puţin un pat curat. Îngrozită de perspectivele sumbre ale viitorului ei şi ale copilului, a apelat la serviciile cotidianului nostru, sperând că, cel puţin, copilul ei va avea, o dată cu începerea noului an şcolar, un loc unde să se întoarcă după ore, unde să poată învăţa şi unde să primească o masă caldă. De la Direcţia Generală Judeţeană de Protecţia Drepturilor Copilului Bihor, am aflat că, ieri, a fost emisă o decizie prin care s-a dispus instituţionalizarea minorului în regim de urgenţă, iar mama a fost asigurată că are drepul să-şi viziteze copilul când doreşte. Dar această soluţie este de compromis şi nu alină decât temporar durerea familiei.