Comitetul Executiv al FIFA, reunit la Paris, a decis să interzică fotbaliştilor să-şi mai ridice tricoul după înscrierea unui gol, considerând că, astfel, va putea fi menţinută mult mai bine ordinea pe teren. Forul Executiv al FIFA a aprobat un amendament la regulamentul privind eligibilitatea în echipele naţionale în cazul unui jucător cu dublă cetăţenie. Astfel, un fotbalist are dreptul, până la vârsta de 21 de ani, să joace, o singură dată, în altă echipa naţională decât cea pentru care a evoluat în mod obişnuit. Acest amendament trebuie ratificat în cadrul Congresului Extraodinar al FIFA, ce va avea loc pe 19 şi 23 octombrie, la Doha. În cadrul aceleiaşi şedinţe, Comitetul Executiv al forului fotbalistic internaţional a confirmat că stadioanele din Washington, Boston, Portland, Philadelphia, Los Angeles şi Columbus vor găzdui meciuri din cadrul Cupei Mondiale la fotbal feminin, competiţie programată în perioada 20 septembrie-12 octombrie. FIFA a ridicat suspendarea dictată Federaţiei de Fotbal din Azerbaidjan, ratificând, în schimb, suspendarea forului fotbalistic din Antigua-Barbados.