Deşi fără miză deosebită, duelul bihoreano-maramureşean de la Alparea a fost unul încrâncenat, chiar tensionat pe alocuri. Cu toate că s-au zbătut mult pentru o victorie, CS Oşorhei şi ASFC Recea au încheiat la egalitate (1-1) primul joc din retur.

Organizatorii au făcut eforturi ca meciul dintre două echipe cu mulţi jucători tineri în componenţă să se dispute pe o suprafaţă cât de cât corespunzătoare. Moale după precipitaţiile din ultima perioadă, terenul a fost zvântat în debutul partidei de un elicopter care a survolat zona arenei.

Primele situaţii de a marca le-a avut L. Todea (3, 16 şi 35), la ultima fiind blocat în două rânduri în faţa porţii, dar golul a căzut în poarta gazdelor. În minutul 45+1, Popan, plecat dintr-o poziţie de ofsaid nesemnalizată de arbitrul asistent, care a alunecat în momentul pasei, l-a driblat pe Hava şi l-a învins din a doua încercare cu un şut din 7 metri (0-1). La cinci minute de la reluare, L. Todea, cel mai experimentat jucător al gazdelor, l-a surprins pe portarul advers cu un şut de la 16 metri la colţ (1-1).

CS Oşorhei a forţat victoria, fiind foarte aproape să o obţină pe final, când D. Costea (86) a tras de la 20 de metri şi Anişoreac a respins pe transversală, iar Pintea (90+2) nu l-a putut învinge de la un metru pe portarul oaspeţilor după o minge trimisă din corner.

CS Oşorhei: Hava - Borşa, Remeş, Pintea, Cornea (75 C. Chiş) - I. Cuc, O. Popa - D. Costea (88 Chişvasi), L. Todea, Sălăgean - Hosu.

Antrenor: Călin Cheregi.

Recea: Anişoreac - Paşca, Fazecaş, Lang, I. Mureşan - Chinde (90 Szabadoş), A. Cuc, Asăujan, Taraczkozi (79 Mateaş) - Mariş, Popan (88 Schvartzkopf).

Antrenor: Romulus Buia.

 

CS Oşorhei - ASFC Comuna Recea 1-1

Marcatori: L. Todea 50 /  Popan 45+1

Sănătatea Cluj-Napoca - Unirea Dej 1-0

FC Zalău - Avântul Reghin 1-0

Astăzi, ora 15.00

AFK Csikszereda Miercurea Ciuc - Luceafărul Oradea

CS Iernut - Unirea Jucu

Industria Galda - AFC Odorheiu Secuiesc.

CSM Sighetu Marmaţiei - Luceafărul Bălan* 3-0.

 

 

CLASAMENT

 

1. Avântul Reghin         14     10     1       3       30-13                   31

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------

2. CSM Sighet    14     9       2       3       30-13                   29

3. Luceafărul     13     8       4       1       29-9  28

4. Unirea Jucu     13     8       4       1       26-11                   28

5. Industria Galda         13     9       1       3       27-19                   28

6. ASFC Comuna Recea      14     7       2       5       29-21                   23

7. AFK Csikszereda     13     7       1       5       17-17                   22

8. Sănătatea Cluj          14     6       2       6       23-24                   20

9. CS Oşorhei   14     5       3       6       17-20                   18

10. CS Iernut      13     5       2       6       16-19                   17

11. Unirea Dej     14     3       1       10     15-28                   10

12. FC Zalău       14     2       3       9       9-28  9

13. AFC Odorhei          13     2       1       10     11-31                   7

14. Luceafărul Bălan    14     0       1       13     14-40                   1