La 1 martie a.c., a început acţiunea de depunere a cererilor pentru primirea, din fonduri europene, a sprijinului financiar prevăzut pentru acest an, sprijin financiar alocat fermierilor pentru suprafaţa agricolă utilizată. După înştiinţarea beneficiarilor, aceştia se prezintă la centrele locale sau, după caz, la sediul Sucursalei Bihor a Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) pentru completarea şi depunerea cererii. Pentru prima decadă a lunii martie au fost programaţi de APIA Bihor 7720 de fermieri, dintre care s-au prezentat şi au depus cereri 4708 beneficiari, pentru o suprafaţă totală de teren agricol de 25.899 hectare. "Pentru perioada 12-16 martie urmează să se prezinte, conform înştiinţărilor, încă 11.000 de fermieri" - a declarat dl. Petru Abrudan, şeful Serviciului Integrat de Administrare şi Control din Cadrul APIA Bihor. Conform statisticii APIA Bihor, în judeţ sunt 58.470 de persoane înscrise în baza de date şi care urmează să depună cereri pentru primirea sprijinului financiar pentru suprafaţa agricolă utilizată. Completarea şi depunerea cererilor se face până în 15 mai a.c. După expirarea acestui termen, mai există o perioadă, până în 9 iunie a.c., când încă se mai pot depune cereri, însă, pentru fiecare zi de întârziere, se aplică penalizări de 1% din suma cuvenită ca sprijin financiar.