Monitorizare Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor a declanşat monitorizarea agenţilor economici şi a administraţiilor publice pe segmentul vizând stadiul derulării proiectelor şi a programelor de colectare a deşeurilor în vederea reciclării. La nivelul judeţului nostru, Agenţia de Protecţie a Mediului (A.P.M.) Bihor a întocmit, deja, lista celor care derulează astfel de proiecte programe şi a solicitat furnizarea de date caracteristice unor astfel de investiţii şi activităţi, inclusiv agenţilor economici cu activitate regională sau republicană ce se regăsesc în Planul Naţional de Gestiune a Deşeurilor. Faţă de datele existente, la ora actuală, pot apărea noutăţi, în legătură şi cu alţi agenţi economici implicaţi în asemenea acţiuni. "Tocmai de aceea - remarca dl ing. Augustin Dudaş, director executiv al APM Bihor - solicităm tuturor celor care nu ne-au furnizat informaţiile necesare să dea curs cererii noastre, putând astfel cuantifica potenţialul real existent în judeţ pe linia colectării şi reciclării deşeurilor". Eschivările unora dintre agenţii economici în furnizarea informaţiilor necesare nu este o soluţie, întrucât, pe lângă monitorizarea - pe baza datelor centralizate -, se va acţiona şi prin efectuarea de controale, iar ignorarea legislaţiei are consecinţele ei. "A nu se neglija faptul că printr-o activitate conjugată va trebui să dea măsura, faptic, a gradului de implementare a legislaţiei transpuse din aquis-ul comunitar în domeniul colectării, selectării şi reciclării deşeurilor nepericuloase şi periculoase", conchide directorul executiv al A.P.M. Bihor. Acreditarea agenţilor economici Acreditarea agenţilor economici care desfăşoară activităţi în domeniul producţiei de produse alimentare destinate comercializării relevă - conform statisticii prezentate de dl Florian Pavel, director executiv al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (D.A.D.R.) Bihor - existenţa în judeţ a 1.142 de agenţi economici care au licenţe de fabricaţie. "Numărul agenţilor economici este, însă, mai mare, dar, parte dintre ei nu mai prestează, deocamdată, astfel de activităţi, aprecia dl drd. ing. Florian Pavel, iar în momentul când îşi reiau activitatea, depun documentaţiile în vederea acreditării". De asemenea, apar noi agenţi economici cărora urmează a li se elibera licenţele de fabricaţie, cum este cazul, acum, pentru S.C. Artima sau pentru Ileana Popa, agent economic din Seghişte, ale căror dosare de acreditare sunt în lucru. Ca număr de licenţe de fabricaţie acordate, cifra a ajuns la 1.687, dintre care 355 sunt pentru panificaţie şi morărit, 297 din domeniul producţiei de carne şi preparate, din carne, 153 din domeniul producţiei de vin, bere şi băuturi spirtoase şi peste 600, în domeniul produselor alimentare.