Merg de o viaţă pe terenurile de sport, dar ceea ce mi s-a întâmplat, zilele trecute, la Grădinari e strigător la cer. Înainte de începerea meciului AS Grădinari - CF Liberty II Salonta (1-3), nefiind loc pe banca de rezerve a gazdelor, m-am aşezat pe cea a oaspeţilor. În timpul partidei am mai discutat cu prof. Gheorghe Ghiţ, antrenorul salontanilor. La final, m-am dus spre observatorul Mircea Bărcan, am dat mâna cu el şi m-am îndreptat spre ieşire. În acel moment, jucătorul gazdelor, Fery Szatmary (fostul meu elev la Colegiul Naţional "Samuil Vulcan" Beiuş ) uitându-se spre mine a început să strige cât îl ţineau puterile: "Gunoiule, bă gunoiule, ce cauţi aici pe terenul nostru?". Am rămas blocat şi, plin de umilinţă, am părăsit terenul, fără a scoate vreun cuvânt. Observatorul partidei s-a uitat înmărmurit spre mine şi nu-i venea să creadă ceea ce a auzit. Celui în cauză (nu merită să-i mai pronunţ numele) nu i-a convenit, probabil, ceea ce am scris în ziarul nostru despre brutalităţile colegilor lui la unele partide, în care el era numărul 1 la acest capitol. Nu ştiu ce exemplu ar putea da el mai tinerilor săi coechipieri, fiind aproape tot timpul suspendat şi posesorul unui vocabular de "mahala", cu care îşi îndemna tot timpul coechipierii să joace "la rupere". Am vorbit şi cu primarul comunei, anunţându-l că despre A.S. Grădinari nu voi mai scrie niciun cuvânt de acum înainte, plus că-l voi acţiona în judecată pe acest individ. Ruşine să-i fie!