În perioada 26 iunie - 30 iunie a.c., la sediul Administraţiei Social Comunitare Oradea (ASCO), strada Primăriei nr.42, se va distribui laptele praf aferent lunii iunie. Distribuirea se va face în baza reţetei eliberate de medicul de familie la sediul ASCO, între orele 14-17. De menţionat faptul că neprezentarea în termen atrage după sine pierderea cantităţii de lapte praf pe luna în curs. Mai mult, directorul executiv ASCO, Ionel Vila, precizează că Direcţia de Sănătate Publică Bihor a stabilit pe luna iulie 2006 repartizarea cantităţilor de lapte praf ce va fi distribuită, urmând ca aceasta să fie respectată indiferent de numărul de cutii prescris pe reţeta eliberată de către medicul de familie, respectiv: pentru sugarii de până în 4 luni vor fi distribuite trei cutii a câte 700 g, iar pentru sugarii între 5 şi 12 luni vor fi distribuite două cutii a câte 700 g. "Medicii de familie sunt rugaţi să ţină seama de cantităţile menţionate de către Direcţia de Sănătate Publică Bihor. Cantitatea care urmează să fie distribuită este valabilă numai pentru luna iunie", a mai precizat Ionel Vila, director executiv ASCO.