Marţi, poliţiştii Serviciului Rutier au continuat acţiunile pe şoselele bihorene pentru a preveni şi combate abaterile de la regimul circulaţiei rutiere, generatoare de accidente rutiere grave. Astfel, au fost aplicate 232 de sancţiuni contravenţionale şi au fost reţinute în vederea suspendării 10 permise de conducere. 73 de sancţiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, trei conducători auto au fost sancţionaţi pentru efectuarea unor depăşiri neregulamentare, 16 participanţi la trafic, pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, 16 pietoni, pentru nerespectarea regulilor privind traversarea părţii carosabile, fiind aplicate 124 de sancţiuni pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere. Astfel, pe şoseaua Borşului din municipiul Oradea, a fost depistată orădeanca S.E., de 31 de ani, în timp ce conducea un autoturism cu o viteză de 125 km/h, în sectorul de limitare a vitezei la 60 km/h. Valoarea sancţiunilor aplicate în cadrul acţiunilor este de 22.240 lei.