Preşedintele Ion Iliescu a apreciat, ieri, la Constanţa, că preţurile pe litoral "sunt cam ridicate", acest lucru fiindu-i semnalat şi de turiştii care compară preţurile din România cu cele din Bulgaria şi Turcia. "Unii se grăbesc cu preţurile mari să încaseze mai mult, iată că există reversul medaliei. Aşa cum şi alţii, care vor să tot crească preţurile şi ne împing de la spate să le mărim, ca să crească intrările la buget. Se întâmplă însă invers, oamenii nu au de unde să plătească şi intrările la buget se reduc. Şi în turism este la fel, deci trebuie să ne obişnuim cu piaţa în toate aspectele ei", a afirmat Iliescu. Şeful statului consideră că, până la urmă, "regula pieţii va impune alinierea" şi în privinţa preţurilor pe litoral. "Cred că o să înveţe şi ai noştri să lucreze şi în condiţii de piaţă", a spus Iliescu. Preşedintele Iliescu a apreciat că sunt diferenţe între staţiunile de pe litoral şi poate spune şi lucruri bune şi mai puţin bune despre modul în care se desfăşoară sezonul estival. "Cred că s-au făcut paşi de apreciat la Mamaia, staţiunea s-a cizelat, arată mai bine şi se pare că are şi o afluenţă de turişti mai importantă. Nu ştiu ce se întâmplă cu Neptunul. Este o staţiune atrăgătoare, dar văd că este o frecvenţă mai mică a turiştilor, chiar şi la tratament, la Hotelul Doina", a spus Iliescu. El a arătat că Mangalia este o localitate bine gospodărită şi crede că ar trebui analizată această experienţă pentru a fi extinsă pe întregul litoral. Ministrul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, Miron Mitrea, le-a recomandat, miercuri, reprezentanţilor proprietarilor de hoteluri să diminueze tarifele pentru serviciile de cazare şi masă de pe litoral.