Dr. Ioan Puşcaş s-a născut la 10 Iulie 1932, în comuna Trăznea, judeţul Sălaj, din părinţii Vasile, de profesie fierar, şi Iuliana, casnică. A urmat şcoala primară în comuna natală, iar liceul, în anii 1945-1952, la Cluj şi Zalău. În perioada când a fost elev, a fost condamnat de Tribunalul Militar din Cluj pentru delictul de uneltire împotriva ordinii sociale şi închis aproape doi ani, la Cluj şi-n alte închisori. În perioada 1952-1958 urmează cursurile Facultăţii de Medicină din Timişoara, după absolvire fiind medic de circumscripţie aproape cinci ani în comuna Plopeşti - din fosta regiune Crişana. În 1962 a devenit medic secundar la Spitalul din Oradea, apoi transferat, la cerere, la Spitalul din Şimleul Silvaniei, unde devine medic specialist şi medic primar de boli interne. În 1972 obţine titlul de doctor în ştiinţe medicale la Facultatea de Medicină din Timişoara cu teza „Inhibiţia secreţiei gastrice acide după tratament cu acetalozamidă la om”, avându-l conducător ştiinţific pe decanul Facultăţii de Medicina, prof. dr. Nicolae Dragomir, iar în comisie alte somităţi ale medicinei româneşti. La scurt timp este numit şeful secţiei de boli interne la spitalul la care lucra, iar meritele sale din această perioadă o confirmă: o primă distincţie - i se acordă Ordinul „Meritul ştiinţific” clasa a III-a în gastroentorologie. În 1976 urmează un curs de perfecţionare la Spitalul Bichat din Paris, sub îndrumarea unor specialişti cunoscuţi în lume din domeniu, iar în 1977 urmează un curs de specializare pe probleme de endoscopie digestivă la Clinica Universităţii Leiden, din Olanda. Întors, introduce la Spitalul din Şimleu endoscopia digestivă, iar în 1980 foloseşte primul din ţară videoendoscopia optică, iar din 1985 introduce, tot primul din ţară, videoendoscopia electronică. În 1987 este numit director al Spitalului din Şimleul Silvaniei, iar în 1990 devine directorul Centrului de Cercetări şi Asistenţă medicală de aici, care îşi desfăşoară activitatea ca o secţie de boli interne cu 100 de paturi, dar şi cu un laborator de cercetări fundamentale. Paralel, dr. Ioan Puşcaş, este profesor universitar la catedra de boli interne şi gastroentorologie a Facultăţii de Medicină din Oradea, este, de asemenea, prorector la această universitate, ales pentru a doua oară. Este conducător de doctorat în medicină. Activitate ştiintifică pe plan naţional şi internaţional Bogata activitate ştiinţifică, recunoscută pe plan naţional şi internaţional, a fost prezentată în peste 570 de articole în reviste de specialitate, dar şi prin comunicări la importante foruri din Argentina, Mexic, Spania, Turcia, Ungaria şi de mai multe ori în SUA. Această activitate este oglindită şi de cele 42 de brevete de invenţii. Aceste lucrări au beneficiat de o largă circulaţie şi de posibilitatea aplicării lor, prin traducerea lor în limbile engleză, portugheză, spaniolă şi japoneză. Doctorului Ioan Puşcaş îi datorăm organizarea unor importante manifestări medicale, precum „Simpozion Internaţional: Progrese în Fiziopatologia şi Tratamentul Ulcerului gastric şi duodenal”, desfăşurat la Felix, în octombrie 1985, manifestare la care au participat peste 700 de medici, dintre care aproape jumătate prezintă elita gastroenterologică. Această manifestare medicală internaţională a fost calificată drept cea mai mare din toate timpurile, desfăşurată la noi în ţară. Să nu uităm că la acest simpozion colectivul de specialişti, condus de Ioan Puşcaş, a prezentat 40 de comunicări ştiinţifice, bucurându-se de aprecieri unanime. În luna octombrie a anului trecut, i-a fost acordat titlul de Doctor Honoris Causa de care Senatul Universităţii „Vasile Goldiş” din Arad. Dr. Ioan Puşcaş este şi un om politic, a avut funcţii importante în PNŢCD, s-a remarcat pe tărâmul sprijinirii activităţii unor echipe sportive, dar şi un bun patriot şi cetăţean. Meritele din acest domeniu au fost răsplătite, de asemenea, pe măsura preocupărilor, fiind cetăţean de onoare al comunei de baştină, dar şi al oraşului Şimleul Silvaniei. Că este un patriot desăvârşit o desluşim şi din următorul fapt absolut autentic: s-a făcut propunerea unui contract important, pentru a lucra la unul din marile centre de cercetări ale Americii, contract care îi oferea, anual, peste un milion de dolari. El a refuzat categoric această propunere. Cazul a fost mediatizat la momentul respectiv. Ioan Puşcaş - omul care sfinţeşte locul Vă prezentăm doar câteva din realizările acestui distins medic aflat mereu în slujba pacienţilor săi. Construirea unui spital modern în oraşul Şimleul Silvaniei; înfiinţarea Centrului de Cercetări şi Asistenţa Medicală din Şimleul Silvaniei. Alături de poetul Adrian Păunescu a iniţiat şi sprijinit ridicarea monumentelor în comunele IP şi TREZNEA şi a contribuit la atribuirea denumirii acestora de „Localitate martir a neamului românesc”, contribuind la revenirea după 50 de ani a localitătii Treznea la statutul ei de comună, în anul 1995, cu sprijinul major al senatorului Adrian Păunescu. Înfiinţarea Muzeului şi Fundatiei „Iuliu Maniu” în Şimleul Silvaniei. Ca medic de circumscripţie înfiinţează o echipă de volei „Recolta” Plopiş, care devine apoi „Silvania”, Şimleul Silvaniei în Divizia A, ajungând şi campioana balcanică, iar după ce o transferă la Zalău, echipa înfiinţată de dr. Puşcaş devine de trei ori campioana naţională. Comunicări ştiinţifice în reviste medicale din ţară şi străinătate, la congrese naţionale, europene, americane şi mondiale: 590 Total cărţi publicate: 17, din care 8 cărţi în limba română şi 9 cărţi şi capitole de cărţi în edituri internaţionale, apărute în limbile engleză, spaniolă, portugheză, japoneză; brevete de invenţie: 42 Medalii de aur pentru descoperiri medicale: 2