În aşteptarea primelor de instalare A trecut 1 ianuarie, dată de la care medicii de familie care acceptă să lucreze în cabinetele medicale din zonele defavorizate vor beneficia de prime de instalare de 2.500 de euro, aşa cum a anunţat în mai multe rânduri fostul ministru al Sănătăţii, Ovidiu Brânzan. În Bihor, au fost acceptate de Ministerul Sănătăţii trei astfel de zone: Cheşereu (comuna Cherechiu), Zece Hotare (comuna Şuncuiuş) şi comuna Şinteu. A trecut şi prima lună din 2005, dar şi concursul pe post pentru medicii de familie specialişti, în urma căruia unul dintre cele trei cabinete bihorene enumerate mai sus, mai exact cel din Şinteu, a fost ocupat. Şi, totuşi, deocamdată, nu se ştie dacă cei 2.500 de euro vor ajunge la medicii de familie care acceptă să lucreze în aceste zone. Cazurile de hepatită acută virală A, în scădere Numărul cazurilor de hepatită acută virală A, din focarele Popeşti şi Aleşd (declanşate în cursul anului trecut şi continuate la începutul acestui an), inclusiv zonele învecinate acestor localităţi, se află acum în scădere, majoritatea pacienţilor fiind deja externaţi. După cum ne-a precizat dr. Viorica Coldea, medic primar boli infecţioase din cadrul spitalului, în prezent se află doar câteva persoane internate cu diagnosticul hepatită (majoritatea cu hepatită acută virală A, dar şi cu cea de tip B şi virală C). Fonduri noi pentru Staţionarul II Spitalului Clinic Judeţean Oradea i s-au alocat fonduri noi - în valoare de două miliarde lei - pentru Staţionarul II (al cărui acoperiş a fost reparat, în 2004, în totalitate, s-a înlocuit parţial scheletul lemnos şi schimbată ţigla), ne preciza prof. dr. Aurel Babeş, directorul general executiv al instituţiei. Din 2 februarie, s-a dat undă verde primelor lucrări la Staţionarul II, cu înlocuirea reţelelor de apă rece şi caldă, ele fiind vizate şi de conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Bihor. După parcurgerea etapelor necesare în demararea lucrărilor, conforme cu legislaţia în vigoare, şi dacă timpul va permite, acestea vor fi demarate în timp util, opina prof. Babeş.