Vineri, Asociaţia "Prietenii Muzeului Ţării Crişurilor", din Oradea, a organizat la sediul instituţiei muzeale Adunarea Generală de alegeri. În cadrul acesteia s-a prezentat Raportul de activitate şi cel financiar pe anul 2006. În decurs de o săptămână, Consiliul Asociaţiei se va întruni pentru a alege, dintre membrii săi, preşedintele Asociaţiei, doi vicepreşedinţi, un secretar, un vicesecretar, un trezorier şi un vicetrezorier, precum şi pentru a stabili Regulamentul Intern de funcţionare şi strategia Asociaţiei. De asemenea, Adunarea Generală a votat cuantumul cotizaţiei, care a fost stabilit la valoarea de 10 RON/an pentru membri individuali şi de 100 RON/an pentru membrii instituţionali. Cu ocazia Adunării Generale, s-au mai înscris noi membrii, printre care şi personalităţi ale oraşului, în prezent, numărul total fiind de 91 de membri individuali şi trei membri instituţionali. Următoarea întâlnire a membrilor Asociaţiei va avea loc în luna mai, în cadrul Zilelor Muzelui Ţării Crişului, când se vor discuta proiectele de viitor ale Asociaţiei legate de promovarea imaginii muzeului ca instituţie publică, completarea colecţiilor prin achiziţii, donaţii şi subscripţie publică şi stabilirea unor relaţii de colaborare cu alte muzee, instituţii, asociaţii similare şi personalităţi din ţară sau străinătate, care vor avea un rol important în realizarea noului muzeu.