Având în vedere zbuciumul de pe scena politică actuală, dar ÅŸi sezoanele electorale consecutive care ne bat la uşă, dăm publicităţii o nouă analiză astrologică ÅŸi intuitivă realizată, la cererea noastră, de Biroul de Astrologie* al maestrului Dumitru Paraschiv, singurul profesionist autorizat din judeÅ£ul Bihor în acest domeniu ÅŸi unul din cei 17 care prestează legal în Å£ară. De altfel, maestrul Dumitru Paraschiv „recidivează" publicistic în „CriÅŸana", după ce, cu câteva zile înainte de referendumul din 19 mai, ne-a oferit date surprinzător de precise despre ineditul exerciÅ£iu democratic care avea să se consume ulterior...
Referitor la România, harta pe care se suprapun tranzitele este cea din 22 decembrie 1989, cu ale sale coordonate. Urmează o perioadă de tensiune politică, pe fondul unei stagnări a nivelului de trai, cu un uÅŸor regres, pe alocuri, pentru următoarele săptămâni. Actualul preÅŸedinte se pare că va mai candida pentru un mandat de ÅŸef al statului. La următoarele alegeri, numărul votanÅ£ilor săi va fi, însă, mai mic, iar al alegătorilor, de asemenea. Datorită unui contracandidat de la care mulÅ£i nu se aÅŸteaptă să fie atât de puternic, dar care e deja binecunoscut, numele viitorului preÅŸedinte va fi decis abia după două tururi de scrutin. Åžansele vor înclina, însă, ÅŸi la alegerile viitoare, în favoarea actualului preÅŸedinte. În ceea ce-l priveÅŸte pe următorul ÅŸef de stat, se pare că este cineva care a purtat ÅŸi el uniformă de ofiÅ£er. Numele nu îl vom spune acum. Nu vor fi alegeri anticipate, nici actualul Parlament nu va fi dizolvat. Guvernul va mai trece printr-o criză ÅŸi schimbări de miniÅŸtri. Premierul actual nu va fi schimbat, cel puÅ£in nu în acest an.
La alegerile europarlamentare din acest an, prezenÅ£a la urne abia dacă va depăşi 30% din alegători, de acest scrutin urmând să fie interesaÅ£i mai puÅ£ini electori decât la alegerile din 2004. Se pare că lumea s-a săturat de politică ÅŸi de promisiuni. Bătălia mare se va da între aceleaÅŸi mari partide de până acum, dar vor fi unele surprize. O formaÅ£iune etnică va obÅ£ine un scor neaÅŸteptat de mare. Un partid social-democrat va obÅ£ine un procent mai mic decât în 2004, dar nu în mod neaÅŸteptat, însă acest procent poate fi mai mic chiar decât al partidului etnic. Pentru „fracÅ£iuni" politice nu sunt ÅŸanse, dar două partide neparlamentare vor înregistra scoruri mai mari decât în 2004, chiar dacă nu peste pragul electoral.
În ceea ce priveÅŸte municipiul Oradea, actualul primar ÅŸi adjuncta sa vor fi aleÅŸi europarlamentari. Un viceprimar democrat va asigura interimatul funcÅ£iei de primar. Dar în acel partid e o luptă strânsă, iar respectivul viceprimar are mulÅ£i adversari în rândul propriei formaÅ£iuni politice. Se pare că primarul interimar nu va fi ÅŸi viitorul primar ales, poate nici nu va candida. Nu este exclus ca următorul primar să aparÅ£ină altui partid decât până acum. Aceasta ÅŸi datorită unor erori de strategie în nominalizarea candidaÅ£ilor, la nivel de partide, greÅŸeli axate pe orgolii. Dacă actualul primar se îndreaptă spre o funcÅ£ie mai mare, se pare că viitorul primar vine dintr-o funcÅ£ie mai mare, dar în care nu a fost ales în mod direct. Se disting, între candidaÅ£i, doi purtători de mustaţă, fără barbă. Unul dintre aceÅŸtia poate fi noul primar. Poate cel născut sub ConstelaÅ£ia Scorpionului, care vine dintr-un partid cu doctrină patriotică. Intrarea lui în competiÅ£ie va inspira teamă altor contracandidaÅ£i, iar el va obÅ£ine la alegeri un scor mai mare decât al propriului partid, care, în această parte a ţării, se va menÅ£ine cam la aceleaÅŸi procente ca în 2004. Acest contracandidat are însă o cumpănă de trecut în propriul partid. Cumpăna are sprijin din exteriorul acestei formaÅ£iuni. O va trece ÅŸi va candida. Sunt posibile două tururi de scrutin la alegerile locale din iunie vara anului viitor. De asemenea, formaÅ£iunea etnică va obÅ£ine multe fotolii în Consiliul Local, dar candidatul acesteia nu va obÅ£ine mandatul de primar. Pentru social-democraÅ£ie, la nivel local, chiar dacă se aÅŸteaptă o organizare mai stabilă decât în 2004, scorul va fi neaÅŸteptat. Se pare că organizaÅ£ia etnică va obÅ£ine un procentaj mai mare decât social-democraÅ£ii ÅŸi e posibil să se clasifice pe un loc important. Alegeri plăcute!
Nota autorului:
*Astrologia nu înseamnă „ghicit" aÅŸa cum cred unii. Iar ca astrologi nu impunem nimic de genul „aÅŸa va fi" ÅŸi nici nu impunem nimănui ce să facă. Descriem doar influenÅ£ele predispoziÅ£iilor astrale asupra oamenilor, societăţii, statelor, finanÅ£elor, firmelor ÅŸ.a.m.d. Iar dacă Astrologia ar însemna ghicitul în mersul aÅŸtrilor, meteorologia ce ar fi? Ghicitul în mersul norilor ÅŸi al curenÅ£ilor atmosferici? Însă, în comparaÅ£ie cu prognozele meteo, cele astrologice au un nivel mai mare de exactitate...
12.10.2007, 00:00
Poţi adăuga un comentariu completând formularul de mai jos.
Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate.
| Jung... [12.10.2007, 13:43] Astrologia este indispensabila intelegerii mitologiei. (Parafraza dupa Jung) postat de: gyges77 ![]() |
joi ora 05:06
![]() | Ploi torenţiale |
Umiditatea: 93 %
Viteza vântului: 25.75 km/h
Vineri
![]() | Senin |










.jpg)




