Elevii Colegiului Tehnic "Constantin Brâncuşi" au luat parte, ieri, la o demonstraţie de arte marţiale mai puţin convenţională. Instructorul Viorel Popa le-a dat o lecţie de viaţă copiilor prin intermediul artelor marţiale, care nu trebuie privite doar ca un sport. Demonstraţia de kenjutsu de ieri face parte dintr-o serie mai amplă, prin care instructorul Viorel Popa îi îndeamnă pe copii să îşi urmeze vocaţiile şi să fie mai conştienţi de lucrurile din jurul lor. Primul lucru subliniat de instructor în faţa copiilor a fost că artele marţiale nu sunt ceea ce se vede la televizor, ci mult mai multă muncă şi disciplină. Aceste două lucruri sunt uitate de către generaţiile tinere, care nu mai acordă atâta importanţă sportului. La finele demonstraţiei, instructorul a provocat elevii la o discuţie interactivă, pe durata căreia tinerii au putut să îşi exprime părerile vizavi de artele marţiale. "Mesajul acestor demonstraţii este simplu, fiecare trebuie să îşi găsească drumul. Poţi să faci sport sau să pictezi, orice artă, important este să îţi placă şi să pui suflet în ceea ce faci", ne-a declarat Viorel Popa. Acesta a subliniat că artele marţiale nu trebuie privite ca o metodă de apărare sau de atac, ci ca un mod de viaţă disciplinat. "Ideea organizării unor astfel de demonstraţii este bună, dar eficienţa lor este destul de redusă din cauza televiziunii, care intoxică tinerii cu atâta violenţă. Cu toate acestea, elevii ar trebui să vadă în artele marţiale un mod de viaţă disciplinat, pe care ar trebui să îl adopte", susţine Golyho Tunde, profesoară de sport la C.T. "Constantin Brâncuşi". Demonstraţiile de arte marţiale vor mai fi susţinute în liceele mari din Oradea, iar instructorul vrea chiar să ajungă şi la unele şcoli din judeţ.