"Cadoul" edililor pentru orădeni
Taxele şi impozitele majorate vor goli buzunarele contribuabililor
Politica nechibzuită şi hazardantă a actualului executiv orădean care a îndatorat comunitatea locală până în anul 2022 începe să producă primele efecte: începând cu anul care vine, nivelul taxelor şi impozitelor locale se va majora considerabil. Cu fiecare an, nivelul de îndatorare a municipalităţii orădene creşte cu câteva procente. Dacă în acest an acesta era de 17,64%, având de rambursat credite de peste 72 de miliarde lei, în 2006, după calculele făcute încă la începutul anului acesta, se va înregistra cel mai mare procent de îndatorare din ultimii ani. Pentru a acoperii aceste datorii, cei care trebuie să pună osul sunt tot cetăţenii, pe umerii cărora sunt puse, an de an, tot mai multe biruri.
Astfel, pentu anul care vine, executivul local a elaborat un proiect de hotărâre care urmează să fie supus aprobării consilierilor locali, ce se vor reuni în şedinţa de joi. În cazul impozitelor pe clădiri, care se vor aplica începând cu 1 ianuarie persoanelor fizice, care variază în funcţie de tipul clădirii, se vor majora cu 14 până la 16%, în timp ce, în cazul persoanelor juridice, majorarea va fi de 33% pentru clădirile reevalute. În cazul terenurilor intravilane cu construcţii, majorarea va fi de 10%, pentru cele aflate în proprietatea persoanelor juridice, şi de 32%, pentru persoanele fizice. În ce priveşte taxa asupra mijloacelor de transport, aici delimitarea în funcţie de capacitatea cilindrică a autoturismului nu a fost suficient de clară, astfel toate maşinile cu o capacitate cilindrică de până la 2.000 cm cubi, indiferent că este un Tico sau un bolid, vor achita o taxă de 10,5 RON/500 cmc. Un alt aspect care ar putea stârni nemulţumiri în rândul contribuabililor este majorarea taxelor pentru diverse certificate, avize şi autorizaţii, care nu are niciodată drept consecinţă, aşa cum ar fi normal, reducerea timpului de aşteptare pentru eliberarea lor. Astfel, deşi oamenii vor plăti cu până la 30% mai mult pentru aceste taxe, şansele ca eliberarea actelor să se facă într-un timp mai scurt de şase luni sunt minime. În schimb, noul proiect de majorare a taxelor şi impozitelor prevede aplicarea, începând cu anul viitor, a unei taxe pentru eliberarea în regim de urgenţă a avizelor de desfacere pavaj de 20 RON/branşament/racord/extindere. Măsura vine să elimine elanul firmelor care mult prea facil obţineau aceste autorizaţii, iar la finalul executării lucrării abandonau pavajul, fără să-l readucă la stadiul iniţial.
În ce priveşte veştile bune, acestea sunt destul de puţine. Unele taxe vor fi diminuate, însă în puţine cazuri, iar procentele sunt nesemnificative. Astfel, de la anul, taxa pentru utilizarea terenurilor proprietatea oraşului cu destinaţie de garaje auto se va diminua cu 6%. În ce priveşte bonificaţiile, care se aplică în cazul în care contribuabilii îşi achită integral impozitul până la primul termen de plată, acesta este de 4% în cazul împozitelor pe clădiri, de 3% pentru terenuri şi de 5% în cazul taxei asupra mijloacelor de transport.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.