Actualitate - Stiri Locale Oradea si Bihor
Flori pentru participantele la trafic
Poliţiştii rutieri din municipiul Oradea au oferit, ieri, flori şoferiţelor, care au fost deosebit de încântate de gestul oamenilor legii. Astfel, femeile întâlnite în trafic au fost oprite, de data aceasta, însă, nu pentru vreun avertisment sau vreo amendă, ci pentru a le fi oferite garoafe.
Citeste tot articolul...Afişarea înregistrărilor 31–40 din 13910
Bobocii Colegiului Economic "Partenie Cosma" au fost invitaţi să-şi demonstreze talentul literar. Elevii claselor a IX-a s-au întrecut într-un concurs literar-tematic cu ocazia Zilei internaţionale a femeii. La final, au fost selectate cele mai reuşite scrisori, autorii fiind recompensaţi cu premii din partea şcolii.
Ambasada României la Budapesta, Excelenţa Sa ambasador Irina Comaroschi, împreună cu Teatrul de Stat Oradea şi Primăria oraşului Gödöllő, au organizat vineri, 5 martie, la Palatul regal de la Gödöllő, Ungaria, un spectacol extraordinar sub egida francofoniei, dar şi cu ocazia Mărţişorului, tradiţie unică în lume, specifică doar spaţiului românesc, la care şi-au dat concursul Artiştii Facultăţii de Muzică a Universităţii din Oradea şi ai Filarmonicii de Stat orădene.
Un spectacol extraordinar de 8 Martie, intitulat "Cântec mândru de pe Criş", a avut loc aseară, în organizarea Restaurantului "Transilvania", din Oradea, şi a Ansamblului folcloric "Auşana", condus de Silviu Botiş. Cu acest prilej, şi-au dat concursul membri şi colaboratori ai Ansamblului, iar programul a fost unul variat, pentru a acoperi toate gusturile celor prezenţi.
La sfârşitul săptămânii, cei mici au fost aşteptaţi să ia parte la un concurs de creaţie dedicat Zilei de 8 Martie. Încă o dată locul de desfăşurare a întrecerii a fost Orăşelul copiilor, acolo unde copiii se simt ca la ei acasă.
Sala de spectacole a Filarmonicii de Stat din Oradea s-a dovedit a fi neîncăpătoare, ieri după-amiază, când a avut loc spectacolul "Pentru tine, cu dragoste, un cântec şi o floare", organizat de Uniunea Femeilor filiala Bihor şi Consiliul Judeţean Bihor, eveniment care a încheiat şirul manifestărilor organizate în cadrul Campaniei "Primăvară nonviolenţei în judeţul Bihor".
În cadrul Şcolii de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră "Avram Iancu" din Oradea, Ziua de 8 Martie a fost sărbătorită vineri prin susţinerea de către elevi a unui program cultural-artistic la care au fost invitate doamnele şi domnişoarele din cadrul instituţiei.
La Muzeul Municipal din Beiuş a avut loc vineri, 5 martie, o serie de activităţi dedicate Zilei Internaţionale a Femeii, printre acestea numărându-se expoziţiile de macrameuri, goblenuri şi pictură.
Comunitatea ortodoxă din Salonta păstrează tradiţia evenimentelor festive prilejuite de Ziua de 8 Martie. Ieri, după săvârşirea Sfintei Liturghii, cu smerenie şi dragoste de oameni, preotul paroh Nicolae Marian de la Biserica Mare Ortodoxă cu hramul "Înălţarea Domnului" din Salonta, în strânsă colaborare cu Asociaţia "Sf. Nicolae Ocrotitorul Săracilor", a oferit femeilor din Salonta flori, în semn de respect şi preţuire pentru misiunea lor sfântă de mame şi ocrotitoare ale familiei.
Aceasta este tema unui proiect de parteneriat interjudeţean, ce se desfăşoară între elevii de la Şcoala "Miron Pompiliu" Ştei şi cei de la Şcoala "Lazăr Tâmpa" Almaş (judeţul Arad), în perioada octombrie 2009 - iunie 2010.
Ca să îşi arate bucuria şi entuziasmul faţă de sărbătoarea iubirii, liceenii de la Grupul Şcolar Industrial Suplacu de Barcău, sub îndrumarea dascălilor Iosif Crăciun, Carina Florin, Ioana Nemeş şi Brînduşa Chira, au organizat marţi, 2 martie a.c., prima ediţie a Balului Miss-Mister liceu 2010.
Intrebarea Zilei
Cum apreciaţi actualul sistem de vot uninominal?
Rezultate
Vremea din Oradea
Oradea, 14.03.2010
duminică ora 23:18
|
Senin |
|
Temperatura: 3° C Umiditatea: 75 % Viteza vantului: 11.27 km/h |
|
Oradea, 15 Mar 2010
Luni
|
Ploi torentiale |
|
Temperatura: 3° C |
|





