De "Ziua Eroilor", gândurile tuturor românilor se îndreaptă către cei care au servit cu sânge românesc pământul ţării. În această zi, clopotele şi mirosul de tămâie din biserici sunt în amintirea celor care au îmbrăcat cămaşa morţii jertfindu-se pentru noi. Cu prilejul "Zilei Eroilor", care coincide cu sărbătoarea creştină Înălţarea Domnului, Garnizoana Oradea a organizat, ieri, o serie de manifestări. Programul a început cu Sfânta Liturghie săvârşită la Biserica militară "Sf. Mc. Gheorghe", la care, pe lângă autorităţile locale, au participat preşedintele Asociaţiei Naţionale "Cultul Eroilor" (A.N.C.E.), lt. col. (r) ing. Dan Poenar, şi preşedintele de onoare al Asociaţiei mai sus amintite, col. (r) Vasile Schintee, comandantul Garnizoanei, col. Marcel Pop, alături de veteranii de război şi ofiţerii activi şi în rezervă din MApN şi MAI. În continuare, la Cimitirul Municipal din localitate, a urmat un ceremonial militar religios în cadrul căruia au fost susţinute anumite alocuţiuni privind semnificaţia Zilei Eroilor. "În ziua de 24 august 1920, în Ţara Românească s-a stabilit ca Ziua Eroilor să corespundă cu Înălţarea Domnului, hotărâre care a fost anulată sub regimul totalitar din 1948. În anul 1990 (după victoria revoluţiei din `89), s-a propus revenirea la data iniţială, pentru ca, un an mai târziu, să ia fiinţă Asociaţia Naţională "Cultul Eroilor", le-a mărturisit celor prezenţi col.(r) Ioachim Sima. Cu această ocazie, s-au depus coroane de flori pentru eroii căzuţi în primul şi al doilea război mondial, precum şi în Revoluţia din Decembrie 1989, de către reprezentanţi ai Prefecturii judeţului Bihor, ai Garnizoanei, Consiliului Judeţean, Primăriei, Asociaţiei Naţionale "Cultul Eroilor", Asociaţiei Veteranilor de Război, a Serviciului Român de Informaţii, Direcţiei Generale a Finanţelor Publice, din partea Unităţilor Ministerului Administraţiei şi Internelor, Corpului Gardienilor Publici, Universităţii Oradea, a Liceului "Emanuil Gojdu" şi "Aurel Lazăr", Şcolii nr.8 "Nicolae Bălcescu", la care s-au alăturat reprezentanţii partidelor politice PSD, PRM, PD, PNL şi Cornel Popa.