La judecata de apoi a "golgeterilor" bugetari Nu va mai trece mult timp până executivul local orădean şi consilierii, deopotrivă, vor răspunde în faţa legii pentru abaterile pe care le-au comis sau la comiterea cărora au consimţit în cazul echipei de fotbal FC Oradea. Şi nu sunt deloc puţine, nici neînsemnate, dacă ne gândim că toate ingineriile la care s-a recurs pentru finanţarea şi, mai apoi, preluarea pachetului de acţiuni al societăţii au provocat o pagubă de 13 miliarde lei bugetului local. De fapt, nici nu e de mirare, având în vedere că modul în care s-au luat unele decizii a fost arbitrar, după bunul plac, prin simple hotărâri de consiliu, fiind eludate total prevederile legale în vigoare. Aşa cum e firesc, toată această pierdere va trebui recuperată în cele din urmă, cei care se fac vinovaţi de producerea ei urmând să dea socoteală în faţa instanţei de judecată. Zis şi făcut, dar pe lângă lege! Fără doar şi poate, momentul în care administraţia publică locală a decis să se implice în activitatea clubului orădean de fotbal nu a fost cel mai inspirat, cel puţin pentru contribuabilii orădeni. Deja au început să apară şi efectele, negative, bineînţeles, ale acestei iniţiative populiste, ce-i drept, dar extrem de păguboase. De fapt, prejudicierea bugetului local se poate spune că a început încă înainte ca municipalitatea orădeană să-şi demonstreze generozitatea excesivă prin preluarea clubului orădean de la fostul acţionar majoritar, Marius Vizer. Astfel, doar în decurs de două luni, în perioada august-septembrie 2003, Primăria Oradea, cu binecuvântarea legislativului, a efectuat plăţi în sumă de 6,5 miliarde lei, sub formă de aport la capitalul social al SC Fotbal Club Liberty Oradea, fără a avea la bază documentele justificative prevăzute de lege în acest sens. Mai exact, s-a recurs la operaţiunea respectivă doar în baza a două hotărâri de consiliu, fără a exista o Hotărâre a Adunării Generale a Acţionarilor, aşa cum prevede Legea 31/1990 privind societăţile comerciale. Mai mult, respectiva hotărâre, în cazul în care ar fi existat, pentru a fi opozabilă terţilor, trebuia ca, în termen de 15 zile, să fie depusă la Oficiul Registrului Comerţului pentru a fi menţinută în evidenţe şi publicată în Monitorul Oficial al României partea a IV-a. De fapt, chiar în actul constitutiv al societăţii, la art. 8, este prevăzut expres că majorarea sau reducerea capitalului social poate avea loc doar prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor. Aşadar, pentru că plăţile în sumă de peste şase miliarde lei au fost efectuate fără documente justificative şi cu încălcarea prevederilor legale în vigoare, precum şi pentru că nu au fost operate în înscrisuri ca aport la capitalul social decât în data de 4 decembrie 2003, ele pot fi considerate nelegale, deci constituie un prejudiciu, care, mai devreme sau mai târziu, trebuie recuperat de la cineva. Opt miliarde, cadou pentru Vizer? Nu este, însă, singurul "fault" aplicat bugetului local pe direcţia finanţării echipei "fanion" a judeţului. În momentul achiziţiei de către Consiliul Local a pachetului de acţiuni deţinut în capitalul social al SC Fotbal Club Liberty Oradea S.A. de către Marius Vizer (27,20%), Kajtor Sandor Csaba (16,35%) şi SC Austrian Invest (22,05%), comisia de negociere a determinat preţul în mod eronat, acesta fiind mult mai mare decât cel real şi legal cuvenit. Şi nu numai că principiile în baza cărora a fost stabilit preţul respectiv au fost unele neconvenţionale, în contradicţie cu prevederile legale, ci reprezentanţii comisiei au şi uitat (sau au făcut-o intenţionat) să ia în calcul o pierde contabilă care trebuia suportată de toţi acţionarii proporţional cu numărul de acţiuni deţinute. Nu s-a întâmplat, însă, acest lucru, tranzacţia fiind perfectată fără ca vreunul dintre cei implicaţi să aibă mustrări de conştiinţă pentru faptul că suma achitată pe pachetul de acţiuni (800.000 de euro, adică peste 26 de miliarde lei) era mai mare cu mai bine de opt miliarde decât s-ar fi cuvenit. Aşadar, toţi cei care au avut un cuvânt de spus în încheierea contractului, adică atât membrii comisiei de negociere, cât şi consilierii locali care şi-au dat acordul, sunt responsabili de împovărarea bugetului local cu o pierdere contabilă de peste 8 miliarde lei, care ar fi trebuit suportată de Marius Vizer, Kajtor Sandor Csaba şi SC Austrian Invest. După noi, potopul În concluzie, actuala conducere a administraţiei publice locale a "contribuit" la prosperitatea oraşului, printre multe altele, cu un "neînsemnat" prejudiciu de 13 miliarde lei. Şi asta, doar prin participarea la capitalul social şi preluarea SC Fotbal Club Liberty Oradea SA, devenită ulterior SC Fotbal Club Oradea Bihor SA. Cine ştie câte alte asemenea abateri vor mai ieşi la suprafaţă de acum încolo? Ne întrebăm, însă, care a fost preţul tăcerii celor care au consimţit la această ilegalitate, căci ne vine greu să credem că toţi se aflau chiar în necunoştinţă de cauză. De fapt, nici aceasta nu ar fi o scuză, în fond şi la urma urmei, căci, aşa cum bine se ştie, necunoaşterea legii nu scuteşte pe nimeni de încălcarea ei. Ceea ce înseamnă că atât conducerea Primăriei, membrii comisiei de negociere, aleşii care au votat propunerile, dar şi secretarul Consiliului, care avizează proiectele de hotărâri, vor fi chemaţi cât de curând în faţa instanţei pentru a da explicaţii în legătură cu toate aspectele relatate. Totul e, însă, cu atât mai frustrant cu cât acestea nu sunt singurele consecinţe ale implicării municipalităţii în destinele echipei de fotbal. Manevrarea după bunul plac a banilor publici, dar şi gestionarea defectuoasă a acestora, au atras după sine şi distrugerea unui vis frumos al suporterilor orădeni: rămânerea în Divizia A.