Orădenii pasionaţi de cinematografie sunt provocaţi să realizeze un scurtmetraj, sub 60 de secunde, şi să-l înscrie până la data de 20 iulie, gratuit, în cadrul "The 60 Second Challenge". Acesta este primul eveniment de promovare a evenimentului cinematografic Oradea Film Festival, iar proiecţiile vor avea loc în Cetate.

Oradea se pregăteşte să "producă" primul festival de film internaţional, bazat pe un concept revoluţionar, unic în România şi chiar în lume. Principiul festivalului este "Open For All", ceea ce va da ocazia orădenilor şi turiştilor să vadă scurtmetraje sau lungmetraje, documentare sau de ficţiune, produse după anul 1915. Asociaţia Oradea Theatre And Film şi Cinema Cortina Digiplex s-au implicat în propunerea regizorul Radu Vaida, regizor inspirat la rândul său de actorul orădean Emil Sauciuc. Intenţia festivalului a fost anunţată încă din iarna anului trecut şi iată că, şase luni mai târziu, este anunţat şi primul eveniment oficial de promovare. Acesta este intitulat "The 60 Second Challenge" şi se va desfăşura în 23 iulie, în Cetatea Oradea. În cadrul evenimentului vor fi proiecţii de filme create special pentru acest proiect. Atât autorii filmelor, cât şi publicul orădean au acces la eveniment gratuit. Şi pentru că realizarea unui film de maxim 60 de secunde poate fi o provocare, organizatorii au realizat şi un workshop, gratuit, miercuri, la Biblioteca "Gheorghe Şincai". În cadrul atelierului cei interesaţi au aflat amănunte despre realizarea unui scurtmetraj, de la concept la filmare şi editare. Regulile de care autorii trebuie să ţină cont sunt durata filmului şi dreptul de autor în cazul în care se folosesc coloane sonore. Paşii pe care trebuie să îi facă film-makerii interesaţi de proiect sunt: să scrie un scenariu original sau o parodie după un film. Să filmeze (inclusiv cu telefonul mobil), să editeze video-ul, să-l uploadeze pe canalul de youtub ca "video unlisted" şi să trimită linkul la [email protected], cu subiect "inscriere 60" și un număr de telefon. În cazul în care filmul va fi selectat, organizatorii vor contacta autorul. Producţiile vor fi jurizate (50% din decizie aparţine publicului prezent la proiecţii). Jurizarea va ţine cont de următoarele criterii: scenariul filmului, calitatea regiei şi a jocului actoricesc, ritmul filmului, creativitate, executie tehnică. Producțiile clasate pe primele cinci locuri după jurizare vor fi acceptate automat, fără taxă de înscriere la Oradea Film Festival, ce va avea loc anul viitor. De asemenea, ele vor fi proiectate și la alte evenimente de promovare OFF.