Starea avansată de degradare a acoperișului permite apei să se infiltreze, iar acest lucru pune în pericol lucările deja finalizate. Vremea rece și ploioasă, specifică perioadei care urmează, va afecta acoperișul, și așa șubred. Atragem atenția asupra acestui aspect și cerem în continuare sprijinul tuturor celor care doresc să ajute.

Din luna februarie a anului trecut, de când a fost lansată campania, mulți oameni simpli au sărit în ajutor și, dacă ar fi să facem un bilanț, ei sunt cei care, prin numărul lor mare, au reușit să facă din acest monument istoric singurul exemplu de bune practici în salvarea clădirilor de patrimoniu din Sălaj. Sigur că au venit donații din partea unor fundații, asociații, societăți comerciale, parohii, instituții, din partea câtorva persoane publice, politice, toate au fost bine venite și au contribuit la salvarea Casei Memoriale „Iuliu Maniu”, însă sârguința și perseverența celor simpli, care au făcut eforturi extraordinare pentru a dona, reprezintă un element care merită toată atenția și respectul nostru. În același timp, trebuie să spunem că există promisiuni neonorate și aici amintim pe premierul Dacian Cioloș, care în vizita sa la Zalău, a promis că va aloca fonduri guvernamentale pentru Casa Maniu de la Bădăcin, lucru care, cel puțin până acum nu s-a întâmplat. De asemenea, s-a solicitat ajutor financiar și implicare din partea Consiliul Județean Sălaj și a președintelui Klaus Iohannis, însă în ambele cazuri răspunsul a fost nefavorabil, motivația fiind legată strict de chichițele birocratice, pentru că, altfel, dacă ar fi existat, într-adevăr, voință, lucrurile ar fi stat, probabil, altfel. Cât despre politicieni, mai interesează pe cineva istoria României?

Casa lui Iuliu Maniu strigă după ajutor prin intermediul campaniei publice

De-a lungul timpului s-a putut observa un interes constant din partea publicului de a se implica într-o formă sau alta în salvarea acestui Monument Istoric. Acești oameni, prin donațiile pe care le-au făcut, au reușit să reabiliteze fundația și pereții imobilului. Pentru eficientizarea campaniei ar trebui ca povestea acestei Case să devină și mai cunoscută, poate așa se va reuși mobilizarea unui nou segment de public, care să dorească să contribuie la lucrările care se impun a fi făcute în continuare. Pentru a atinge acest scop, oare ar trebui să așezăm Pokemoni în Casa lui Maniu, ca lumea să îi cunoască povestea și, eventual, să se implice activ în salvarea ei?

În acest moment, există o datorie către firma constructoare, în valoare de 18.000 lei. Vremea rece și ploioasă se apropie, iar Casa lui Iuliu Maniu are nevoie de un acoperiș nou, pentru a nu asista la degradarea lucrărilor de până acum. Cei care doresc să se alăture acestui demers o pot face donând în conturile: lei - RO22 RZBR 0000 0600 0208 5400; euro - RO18 RZBR 0000 0600 0289 9205; - dolari: RO11 RZBR 0000 0600 1092 7730; Cont PayPal: salvaticasamaniu@yahoo.com, deschise la Raiffeisen Bank, Agenţia Şimleu-Silvaniei, jud. Sălaj.

Echipa de Campanie