Pe ordinea de zi a ultimelor două ședințe ale Consiliului Local Beiuș s-a aflat și problema eficientizării energetice a Spitalului Municipal „Episcop Nicolae Popoviciu”.

 

Într-o primă etapă, au fost aprobate Documentația tehnico-economică în faza D.AL.I. (documentația pentru avizarea lucrărilor de intervenții) și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiție „Lucrări de intervenție privind creșterea performanței energetice la clădirea Spitalului Municipal Beiuș, pentru ca apoi să întrunească votul unanim al consilierilor locali și cheltuielile legate de proiect, în vederea finanțării acestuia prin Programul Operațional 2014-2020, Axa prioritară 3.

Prezentarea întregii investiții și a beneficiilor pentru spital, comunitatea și bugetul local, în cazul aprobării proiectului, a fost făcută de Florin Balint, reprezentantul firmei de consultanță care lucrează pentru întocmirea documentației tehnice și a cererii de finanțare aferente, firmă care este implicată și în alte trei proiecte similare, la Spitalul Județean și la cele municipale din Oradea și Salonta. Vorbitorul a subliniat necesitatea elaborării acestui proiect, deoarece, cu o finanțare proprie de numai doi la sută din valoarea totală a investiției, consumul energetic al spitalului, de 534 Kw/mp/an, va fi redus de 4,5 ori, urmând să ajungă sub 150 Kw/mp/an.

Florin Balint a dat și câteva detalii de natură tehnică din proiectul de eficientizare energetică a Staționarului nr. 1 al Spitalului Municipal Beiuș, acesta declarând că va fi implementată o soluție de Building Management System (BMS) - adică management integrat al unei clădiri - foarte avansată, cu mai multe componente esențiale. În primul rând, întregul sistem va fi automatizat și va funcționa pe baza unor date culese din câmp, eliminând, pe cât este posibil, factorul uman. Prin urmare, vor fi doar câțiva tehnicieni, dar și rolul acestora se va rezuma la supravegherea funcționării sistemului și la efectuarea intervențiilor minore. Pe lângă generator și panourile fotovoltaice, este prevăzută și o unitate de stocare a energiei, care să asigure o funcționare autonomă de cel puțin patru ore pentru circuitele vitale din spital, aceasta urmând să se încarce din producția de energie regenerabilă, care va fi, astfel, echilibrată.