După o săptămână de antrenamente pe plan local, formaţia satelit a FC Bihorului a plecat să se pregătească în Ungaria. Timp de zece zile, "roş-albaştrii" vor fi cantonaţi, la Debrecen, localitate în care va ajunge mâine şi prima echipă. Lotul deplasat este alcătuit, în linii mari, din componenţi ai fostelor grupe de juniori A şi B. Acestora li s-au adăugat câţiva jucători care sezonul trecut au evoluat la Tileagd (Bulz, Coborzan, Magda, Popescu) şi Beiuş (Lupo, Balea). "Ne propunem să facem o pregătire fizică şi tehnico-tactică bună, coroborată cu omogenizarea lotului de jucători, astfel încât la debutul campionatului să fim pregătiţi din toate punctele de vedere", a spus antrenorul Horia Rădulescu, care are sub comandă pe Fildan, Giura, Paul - portari; V. Indrieş, Miheş, Pintea, C. Butuc, A. Achim, Bulz, Misurak, Coborzan, Lobonţ, Balea, Lupo, Magda, Ember, Cipău, Podilă, Ban, Popescu. În Ungaria, FC Bihor II are stabilite şi cinci partide de verificare, cu Bocs (astăzi), Vamos Perc (20 iulie), Letavertes (22 iulie), Beretyufalos (24 iulie) şi Oroshaza (28 iulie).