Ne mai despart două săptămâni până la debutul unei noi ediţii a Diviziei D la fotbal, în care, la fel ca şi anul trecut, se vor duela 16 formaţii. Faţă de sezonul precedent, sunt două echipe noi, Vulturul Dobreşti, câştigătoarea Seriei Sud a Campionatului Judeţean, şi Stăruinţa Săcueni, ocupanta locului secund în Seria Nord, dar care va putea evolua din toamnă în Divizia D, deoarece formaţia FC Tileagd, clasată pe locul I, nu avea drept de promovare. Cu toate că a câştigat atât campionatul, cât şi barajul de promovare în Divizia C, formaţia Tricolorul Alparea va rămâne şi în acest sezon în Liga a IV-a, după ce conducătorii grupării campioane nu au reuşit să găsească resursele financiare necesare pentru o prezenţă în eşalonul trei al fotbalului intern. Surpriza sezonului trecut a constituit-o Unirea Valea lui Mihai, însă nu prin clasarea la finalul campionatului, echipa din nordul judeţului terminând în pluton, ci prin faptul că, în urma colaborării cu gruparea sătmăreană Fink Fenster Petreşti, va juca în Liga a III-a. În acest fel, iubitorii sportului rege din Valea lui Mihai vor putea urmări, din toamnă, după o pauză de două decenii, partide de fotbal din eşalonul trei al fotbalului românesc. Singura formaţie care a părăsit Divizia D a fost Petrolul Suplac, gruparea de pe Barcău fiind exclusă din competiţie înainte de final şi va avea, timp de doi ani, interdicţie la promovare. Revelaţiile campionatului trecut, Crişul Aleşd şi Locadin Ţeţchea, promit şi în acest an un fotbal de calitate, iar Minerul Ştei, Bihoreana Marghita şi chiar Frontiera Oradea ar putea fi protagonistele luptei pentru promovare. Cele trei grupări au echipe tinere, în formare, şi depinde doar de stabilitatea financiară a cluburilor dacă vor putea ataca sau nu prezenţa în Liga a III-a. Quo vadis, FC Bihor II? În ceea ce priveşte echipa a doua a formaţiei FC Bihor, incertitudini mari planează asupra viitorului echipei. Cert este că echipa pregătită de Dănuţ Baba şi Vig Zoltan, câştigătoarea fazei judeţene a Cupei României, va debuta mâine, de la ora 17,30, în etapa a doua naţională a competiţiei KO, întâlnind formaţia Romtelecom Arad. O altă grupare, şi tot orădeană, asupra viitorului căreia planează serioase incertitudini, este Romtrans. Principalul sponsor al echipei, care în sezoanele precedente a avut ca obiectiv rodarea tinerilor fotbalişti de la Liceul cu Program Sportiv Bihorul, pare să nu mai poată finanţa activitatea clubului. Ar fi o pierdere pentru fotbalul bihorean dacă Romtrans s-ar retrage din campionat, există însă şi varianta unei fuziuni cu o altă echipă, printre care şi FC Tileagd, grupare care, prin acest procedeu, ar putea reveni, totuşi în Divizia D. Incertitudini în Campionatul Judeţean În ceea ce priveşte Campionatul Judeţean, incertitudinea privind viitorul sezon este starea ce caracterizează cel mai bine acest eşalon. Vineri, este termenul limită până când echipele îşi pot manifesta intenţia de participare în campionat, urmând ca AJF Bihor să întocmească atât componenţa seriilor, cât şi programul noului sezon, care va debuta pe data de 19 august.