Zilele trecute, la Galeria Foto Art din Oradea, a avut loc vernisajul unei expoziţii de artă fotografică realizată din lucrările a doi artişti fotografi din Serbia, Iosef Ispanovic şi Semnic Robert. Lucrările au fost prezentate publicului de criticul de artă Ramona Novicov, iar expoziţia a fost deschisă oficial de către artistul fotograf Ştefan Toth A. FIAP, preşedintele-fondator al Clubului Fotografic "Nufărul" din Oradea. Artistul fotograf Iosef Ispanovic s-a născut în anul 1971, în Novi Sad. După absolvirea Universităţii Electrotehnice, a fost angajat la Televiziunea din Novi Sad, apoi la redacţia ziarului "Magyar Szo", iar, în prezent, se ocupă cu prelucrări digitale la unul dintre laboratoarele digitale din oraşul său natal. El s-a consacrat fotografiei artistice începând din 1989. Este ales în conducerea unor asociaţii de creaţii fotografice din Voivodina şi Ungaria. Din lucrările sale au fost organizate şapte expoziţii personale în Serbia, România şi Ungaria, care au participat şi la 150 de saloane naţionale şi internaţionale de artă fotografică, la care a obţinut peste 40 de premii. La rândul său, artistul fotograf Robert Semnic s-a născut în Dubrovnik, Croaţia, acum 40 de ani, şi, în prezent, lucrează ca medic radiolog. Cu lucrările sale a participat la mai multe concursuri organizate în Serbia şi în diferite părţi ale Europei, mai multe din lucrările lui fiind premiate în Polonia şi Grecia. Momentul muzical al vernisajului a fost susţinut de Thurzo Alexadru Joszef şi Eva Costin, membrii ai Cvartetului "Varadinum", care au interpretat, în premieră pe ţară, două piese ale compozitorului S. Kovacevic, din Novi Sad. Consulul general al Serbiei în România, Dragomir Radekovic, care trebuia să fie prezent la vernisaj, a trimis o scrisoare pe adresa Clubului fotografic "Nufărul", prin intermediul căreia se scuza că nu a putut onora invitaţia, transmiţând totodată felicitări pentru ideea organizarii expoziţiei. Noua expoziţie, organizată în parteneriat cu Casa de Cultură a municipiului Oradea, va rămâne la dispoziţia publicului vizitator până pe 1 martie, în zilele de lucru, între orele 8.00-18.00, intrarea fiind liberă.