Tenismena Sorana Cîrstea (locul 78 în clasamentul mondial) îşi continuă ascensiunea la ediţia din acest an a Openului Australiei. Sorana (26 ani) a câştigat, ieri, meciul cu sportiva americană Alison Riske (locul 42 WTA), scor 6-2, 7-6 (2), şi s-a calificat, pentru prima dată, în optimile de finală la Melbourne.

Partida a durat o oră şi 30 de minute. Sorana Cîrstea a servit 5 aşi şi a comis o dublă greşeală. Procentajul primului serviciu a fost de 56%, câştigând 73% dintre punctele jucate cu prima minge şi 65% cu mingea a doua. Românca a reuşit patru break-uri şi a cedat de două ori serviciul. Cîrstea a înregistrat 28 de puncte direct câştigătoare şi 20 de erori neforţate. "Sunt fericită! Sunt a doua oară în optimi la un Grand Slam şi prima dată la Melbourne. Mi-aş fi dorit mai multe rezultate, dar e bine şi aşa. Cred că am jucat bine şi am gestionat aşa cum a trebuit momentele dificile. Cum am spus şi înaintea meciului, încerc să fac orice ca să nu mă abat de la planul pe care îl stabilesc cu antrenorul. În setul doi ea a revenit foarte bine şi a contat enorm că am reuşit să duc meciul în tie-break şi apoi să câştig. Dacă intram în setul trei, ar fi fost greu, deoarece Allison începuse să lovească foarte bine", a declarat Sorana. În urma acestui rezultat, bilanţul confruntărilor directe a devenit 3-1 pentru româncă. În optimi, Sorana Cîrstea va juca mâine împotriva lui Garbine Muguruza (Spania, locul 7 WTA).

Pentru parcursul de până acum de la Melbourne, Cîrstea şi-a asigurat 240 de puncte în clasamentul mondial şi un cec în valoare de 160.600 de dolari. Cîrstea ajunge după 8 ani printre cele mai bune 16 jucătoare într-un turneu de Grand Slam, ea mai reuşind o astfel de performanţă la Roland Garros 2009, atunci când s-a oprit în sferturi, la vârsta de 19 ani. În urmă cu un an, Sorana ocupa locul 244 WTA, după o perioadă grea marcată de accidentări şi rezultate slabe, dar a avut forţa şi tenacitatea să revină în prim-planul circuitului profesionist.