Liderul Seriei a 5-a din Liga a III-a, Metalurgistul Cugir, și-a consolidat prima poziție după succesul consemnat în fața singurei reprezentante a Bihorului în acest eşalon, CS Oșorhei. Scorul final a fost 3-1 (0-0) însă gruparea din Oșorhei a pus la grea încercare liderul. CS Oșorhei a condus cu 1-0 și a căutat egalarea până spre finalul întâlnirii în ciuda absenței a doi jucători exponențiali: Andrei Haș și Sergiu Ban.

CS Oșorhei a beneficiat de cea mai mare ocazie a primei reprize. În minutul 11, Robi Gergely a scăpat singur cu portarul, ușor lateral drepta, minge deviată in-extremis de portar, în plasa laterală. Metalurgistul, antrenată de Călin Modlovan (ex-Luceafărul), nu a avut decât o singură șansă de gol în prima parte: o lovitură liberă, de la 25 de metri, scoasă de Hava. Aceasta pentru că CS Oșorhei nu a oferit spații, în ciuda a două absențe de marcă: Andrei Haș și Sergiu Ban, ambii accidentați. Imediat după pauză, o combinație Gergely - Lorincz în stânga, urmată de o centrare a ultimului, în fața porții, a fost fructificată de Mădălin Bercea, cel care a luat fața fundașilor și a trimis în plasă! (0-1). La niciun minut distanță, Vali Petricău a greșit o preluare, pe o așa zisă „minge descoperită”, n-a mai putut face nici fault tactic, faza a fost deschisă de gazde, în dreapta, urmată de o centrare în fața porții de unde Ovidiu Stoianof a împuns mingea cu șpițul, pe lângă Hava (1-1). Același Stoianof a făcut 2-1 în urma unei faze fixe, mai precis un corner. CS Oșorhei a presat, a căutat egalarea dar gazdele au profitat de spațiile largi și au închis tabela cu patru minute înainte de final prin Tudor Șaucă, pe o contră. „Ne-am bătut singuri! Nu se poate să facem o asemena greșeală. Să greșim pe minge descoperită și să nici nu mai putem rupe jocul. Nu avuseseră nicio ocazie, exceptând acea lovitură liberă. Lipsa de experiență și mai mult, frica de rezultat, astea ne-au costat”, a spus antrenorul Gheorghe Silaghi care a utilizat următorul „11”: Hava - Buz, Gal, Mintaș, Șumălan, Chiș Coriolan - V. Petricău, Ferik, Bercea, Lorincz - Gergely.