CSM CSU Oradea are etapă liberă la sfârşitul acestei săptămâni, dar suporterii campioanei României pot fi alături de favoriţii lor. Astăzi, de la ora 16.00, clubul orădean organizează "Fan Day", un eveniment destinat tuturor celor care susțin și sprijină activitatea echipei de baschet masculin.

Acţiunea de la Arena "Antonio Alexe" va începe cu o conferință de presă, care se va adresa presei și suporterilor în același timp cu un invitat mult aşteptat: Will Franklin, recent reîntors la echipa orădeană după o absenţă de jumătate de an.

Următorul punct va fi lansarea cărții Campionii României, scrisă de Adrian Micinic şi Alexandru Rad. Evenimentul editorial va fi urmat la ora 17.00 de o nouă conferință de presă, una în care se va anunța lansarea Fan-Shopului. La întâlnire vor participa președintele CSM Oradea, Șerban Sere, alături de reprezentanți ai principalilor colaboratori în activitatea de merchandising, VIP Pictures și Bellotto.

După sesiunea de autografe este prevăzută o întâlnire amicală între suporteri și jucători, de la ora 18.00, în cadrul căreia fanii vor avea ocazia să joace baschet şi să se fotografieze cu cei pe care-i susţin din tribune. Evenimentul se va întinde pe durata a mai bine de două ore și 30 minute, iar intrarea este liberă. Altfel, următorul meci de campionat al CSM CSU va avea loc miercuri, 1 februarie, de la ora 17.00, în deplasare, cu BC SCM Timişoara. Partida va fi transmisă de Digi Sport.