Chiar dacă precedentul joc de campionat a fost unul extrem de echilibrat, soarta meciului din etapa a 24-a a fost decisă practic încă din primul sfert. Campioana României la baschet masculin s-a impus fără probleme pe terenul lui BC Timișoara cu scorul de 73-92 (18-29, 17-26, 23-18, 15-19).

Bihorenii au început slab partida, tabela de marcaj indicând după primele 5 minute un dezavantaj de 5 puncte (11-16). A fost momentul în care antrenorul Cristian Achim a solicitat timp de odihnă pentru a-și  trezi elevii. Tonul ridicat folosit a avut efect astfel că din acel moment și până la capătul meciului a existat practic o singură formație pe teren. Dacă în minutul 7, BC Timișoara încă se afla la conducere (18-16), ultimele trei minute ale primei secvențe au fost o lecție de baschet oferită de orădeni care au izbutit un parțial de 13-0. Galopul de sănătate a continuat și pe parcursul sfertului al doilea, perioadă din meci în care CSM CSU și-a mărit diferența față de adversar la nu mai puțin de 20 de puncte chiar dacă Tudor Costescu, tehnicianul gazdelor, a solicitat de două ori timp de odihnă pentru a „rupe” eleanul roș-albaștrilor.

Tot lotul avut la dispoziție

În repriza secundă, bănățenii, fără aportul lui Jonte Flowers care a lipsit întreg meciul, au reușit să reducă doar 5 puncte din diferență. În secvența decisivă, „leii roșii” au mai apăsat încă odată pedala de accelerație astfel că ecartul maxim dintre cele două formații (86-61) s-a înregistrat în minutul 36. Până la final, la un asemena scor, Cristian Achim și-a permis să ruleze toți jucătorii trecuți pe foaia oficială, astfel că partida s-a încheiat cu un avantaj de 19 puncte. Așadar încă o demonstrație de forță făcută de CSM CSU în fața lui BC Timișoara după cea din sferturile Cupei României de la Sibiu. A fost pentru prima dată după multă vreme când staff-ul tehnic a avut la dispoziție întreg lotul de jucători. Un alt câștig după acest duel este pofta de joc arătată de Sean Barnette, autorul a 18 puncte, 6 recuperări și 2 pase decisive, baschetbalist care a absentat trei luni din cauza unei accidentări. Tot la capitolul aspecte pozitive trebuie menționat aportul adus la victorie de către jucătorii veniți de pe bancă, aceștia reușind să înscrie nu mai puțin de 37 de puncte din totalul de 92. În runda viitoare, CSM CSU se va duela la Arena „Antonio Alexe” cu Steaua București, sâmbătă de la ora 19.45 (Digi Sport).

CSM CSU Oradea: Zeno 13 puncte (1x3p), Mandache 15 (3), Barnette 18, Petrișor 5 (1), Nicoară 12 (2), Denison 9, Țîbîrnă 4, Pasalic 8 (2), Nicolescu 2, Pop și Franklin 6 (2). Antrenor: Cristian Achim.

BC Timișoara: Andrieș 3, Jeremic 10 (1), Tohatan 7 (1), Komatina 11, Popa-Calotă 11 (3), Păun 5, Drăgușin 8, Diaz 13 și Rambo 5 (1). Antrenor: Tudor Costescu.