Ministerul Finanțelor Publice (MFP) primeşte cererile de acord de finanțare ale societăților comerciale care vor direcționa ajutoarele de stat în investiții cu impact major în economie. Sesiunea de înregistrare a entităților economice se va desfășura în perioada 11 iulie - 22 august.

MFP va lansa o nouă sesiune de înregistrare a cererilor de acord pentru finanțare în baza HG nr. 807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investiţiilor cu impact major în economie. Societățile care vor putea accesa fondurile vor avea la dispoziție aproape o lună și jumătate în care se vor putea înscrie, în perioada 11 iulie – 22 august. Entitățile economice vor transmite dosarul pentru finanțare împreună cu cererea de acord la Registratura generală a Ministerului Finanțelor din str. Apolodor, nr.17, sector 5, București, având menționat pe plic: „Unitatea de implementare a schemei de ajutor de stat instituită prin HG nr. 807/2014.” În termen de maximum cinci zile lucrătoare după încheierea sesiunii de depunere, ministerul va finaliza procesul de selecție a cererilor de acord pentru finanţare, iar rezultatele procesului de selecție vor fi publicate pe site-ul MFP. Cererile de acord acceptate vor fi analizate în termen de maximum 45 de zile lucrătoare de la data publicării pe site-ul MFP a rezultatului procesului de selecție.

În procesul de selecție nu se va ține cont de ordinea înregistrării cererilor la Registratura generală a MFP. Cererile de acord pentru finanțare care nu vor fi selectate în limita bugetului alocat sesiunii vor fi restituite întreprinderilor, prin poștă, cu confirmare de primire. Bugetul total al sesiunii se ridică la 638 de milioane de lei, majorat cu 50% mai mult față de sesiunea anterioară. Ajutorul de stat se va acorda sub formă de sume nerambursabile, în raport de cheltuielile eligibile și în limita intensității maxim admisibile (intensitatea maximă este stabilită printr-un regulament sau o decizie a Comisiei Europene, în funcție de produsul intern brut (PIB) pe cap de locuitor din regiunea respectivă). Fondurile vor fi virate beneficiarilor după efectuarea totală sau parțială a cheltuielilor eligibile aprobate prin acordurile de finanțare. Pot beneficia de ajutorul de stat societățile pot investi banii de la stat pentru achiziția activelor corporale și necorporale, precum și pentru închirierea construcțiilor aferente investițiilor inițiale. Astfel, conform HG nr. 807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investiţiilor cu impact major în economie, beneficiarii eligibili ai schemei de ajutor de stat sunt întreprinderile nou-înfiinţate sau întreprinderi în activitate, atât IMM-uri, cât şi întreprinderi mari, cu personalitate juridică, înfiinţate conform Legii societăţilor nr. 31/1990. De precizat că toate informațiile privind condițiile ce trebuie îndeplinite în vederea obținerii finanțării și modul de completare a documentelor necesare se regăsesc la secțiunea Ajutor de stat - H.G. nr.807/2014, de pe site-ul MFP.