Cea de-a treia ediţie a Târgului Gaudeamus Oradea şi-a deschis oficial porţile miercuri, 18 mai, în Parcul 1 Decembrie. Inaugurarea a stat sub semnul numelui poetului nepereche Mihai Eminescu, în memoria căruia peste 350 de adolescenţi au refăcut traseul poeziei de debut, De-aş avea, de la Cernăuţi la Pesta.

 

Târgul Gaudeamus a fost deschis oficial de managerul Radio România Cluj, Bogdan Roşca, preşedintele de onoare al târgului, managerul Direcţiei pentru Cultură, Lucian Silaghi, primarul Ilie Bolojan şi Mihai Jurca, director executiv al Asociaţiei de Promovare a Turismului. Cu această ocazie, Bogdan Roşca a subliniat din nou faptul că Oradea se bucură de un statut aparte printre cele 90 de locaţii din România în care se desfăşoară târgul, prin implicarea de care dau dovadă autorităţile locale şi a remarcat că Oradea a avut cea mai bună evoluţie în ce priveşte reacţia cititorilor, târgul mărindu-se de la o ediţie la alta.

La iniţiativa preşedintelui onorific din acest an, Lucian Silaghi, târgul s-a deschis sub semnul poetului Mihai Eminescu. Pentru că anul acesta se împlinesc 150 de ani de la debutul Luceafărului în Revista Familia (care pe atunci nu era pe teritoriul românesc), 350 de elevi ai C.N. Mihai Eminescu au participat la un flashmob emoţionant. Astfel, adolescenţii au alcătuit un lanţ uman, de la cortul unde se desfăşoară târgul de carte, până la bustul lui Iosif Vulcan, fondatorul Revistei Familia. Prin mâinile lor a trecut poezia De-aş avea, care şi-a oprit simbolic parcursul în palmele directorului Familia, Ioan Moldovan.

„Mi-a sosit acest manuscris, cu titlul De-aş avea, de la Cernăuţi. Noi suntem la Pesta. Haideţi să ne închipuim acest lucru”, a spus Moldovan. „Am un plic care conţine mai multe încercări poetice. Am 26 de ani, sunt Iosif Vulcan”,  a mai spus directorul Familia, dând apoi citire cuvintelor scrise de Vulcan la debutul „junelui de 16 ani”, Mihai Eminescu. „Ce am făcut aici astăzi este o întâmpinare a istoriei literaturii noastre. Ne-am indentificat cu acel moment miraculos. Fiecare tânăr care a ţinut în mâini această poezie este, într-un fel, în fibra sa lăuntrică, tânărul Eminescu”, a mai spus Ioan Moldovan.

Târgul Gaudeamus este deschis până duminică şi va fi marcat de lansări de carte, tombole, premii, campania Cărţile se întorc acasă, prin care orădenii pot dona volume, dar şi campania de premiere a olimpicilor. În plus, orădenii beneficiază de reduceri din partea editurilor. Programul este miercuri - sâmbătă, între orele 10.00 şi 20.00, şi duminică, între orele 10.00 şi 15.00.