Peste trei sute de elevi şi profesori au fost angrenaţi de poliţiştii de prevenire bihoreni în Concursul "Şcoala fără violenţă”. Cea de-a noua ediţie a competiţiei s-a desfăşurat la Liceul Teoretic "Onisifor Ghibu”, din municipiul Oradea, şi a fost organizată de poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, în colaborare cu reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor şi cu cei ai liceului gazdă.

Prin intermediul acestui proiect educaţional organizatorii şi-au propus să sporească nivelul de siguranţă a elevilor în spaţiul public şi privat, provocându-i să înveţe în mod creativ. Elevii participanţi s-au implicat activ în elaborarea unor piese de teatru cu mesaj preventiv, pe care, ulterior, le-au transpus pe scenă, în spectacole destinate propriilor colegi. Peste 300 de elevi și profesori organizaţi în 17 echipaje din cadrul unor instituţii de învăţământ liceale din judeţul Bihor, respectiv din municipiul Oradea, Tinca, Șuncuiuș, Câmpani, Husasău de Tinca, Rieni, Vașcău, Suplacu de Barcău, Roșia, Bulz și Sâmbăta au concurat pentru a-şi dovedi cunoştinţele în materie de prevenire a violenţei în mediul şcolar. În cadrul concursului, elevii, constituiți în echipaje a câte maxim opt adolescenți, au avut posibilitatea să abordeze într-un mod original recomandările poliţiştilor, prin combinarea educaţiei cu arta teatrală, pentru a transmite un mesaj de impact vis-a-vis de prevenirea manifestărilor violente. Competiţia a constat în parcurgerea a două probe, respectiv un moment artistic și realizarea unui afiș din domeniul prevenirii criminalității. Prima probă, momentul artistic, a constat în demonstraţii de dans, muzică, sport sau scurte scenete, care au surprins efectele nocive pe care violenţa, indiferent de forma sa de manifestare, o are asupra adolescenţilor, dar şi metode de a contracara astfel de manifestări. Expresivitatea, originalitatea, legătura conţinutului cu tema, precum şi alte asemenea criterii i-au animat pe elevi într-o strânsă luptă pentru locurile fruntaşe. Realizarea unui afiș sau a unui poster reprezentativ pentru prevenirea delincvenţei juvenile a fost cea de-a doua probă în care au fost implicați elevii de gimnaziu. Afişele în format A3 au fost greu de diferenţiat, datorită mesajelor preventive foarte bine alese. Concursul a fost urmărit şi evaluat de un juriu format din psihologi, coregrafi, reprezentanţi ai Inspectoratului Școlar Județean Bihor, Palatului Copiilor din municipiul Oradea și ai Casei Corpului Didactic Bihor.  În urma parcurgerii probelor din concurs, la etapa pe gimnaziu, premiul I a revenit echipajului format din elevii Liceului Tehnologic Suplacu de Barcău, locul al II-lea a fost adjudecat de echipa Colegiului Național „Mihai Eminescu” din municipiul Oradea, iar echipajul de la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din municipiul Oradea s-a clasat pe locul al III - lea. De asemenea, tot în cadrul etapei pe gimnaziu, au fost acordate şi trei mențiuni, Colegiului Național „Avram Iancu” din Ștei, Școlii Gimnaziale „Georgiu Popa” din Câmpani și Liceului Teoretic „Lucian Blaga” din municipiul Oradea. Totodată, au fost acordate și patru premii speciale, două pentru „Cel mai bun mesaj preventiv”, obţinute de echipajul de la Școala Gimnazială nr.1 Roșia și cel de la Școala Gimnazială nr. 1 Rieni și Premiul special pentru „Cel mai reprezentativ afiș preventiv”, obţinut de elevii Școlii Gimnaziale nr. 1 Husasău de Tinca și cei ai Școlii Gimnaziale nr.1 Bulz.