Se întâmplă, în aceste zile, ceea ce numai naivii n-ar fi crezut, nici în ruptul capului, a fi cu putinţă în perioada imediat premergătoare aderării României la UE. Intenţia extremiştilor maghiari de a proclama, la 15 martie, autonomia Ţinutului Secuiesc pune capac seriei de acte samavolnice din ultima vreme, pe care românii au fost nevoiţi să le îndure, după prostul obicei al pământului, tăcând şi scrâşnind din dinţi. A fost, mai întâi, un prim val de retrocedări aberante, care a lovit, întâmplător sau nu, în reperele spirituale ale românilor ardeleni. Orădenii au asistat neputincioşi la scoaterea cărţilor Bibliotecii Judeţene şi a patrimoniului Muzeului Ţării Crişurilor din sediile devenite focare culturale de prim rang în ultima jumătate de secol. De parcă nu ar fi fost de ajuns, se pregăteşte o nouă serie de izgoniri, de această dată ale elevilor şi dascălilor români din clădirile revendicate de tot soiul de culte şi de ordine călugăreşti fantomatice. Punerea în aplicare a stupidei legislaţii ce are la bază principiul „restitutio in integrum” e pe cale de a marginaliza populaţia românească până şi în zonele în care e majoritară. Totul, în numele unei nefaste întoarceri la un trecut dureros. Acestea ar fi fost imposibile, însă, fără concursul unei clase politice iresponsabile, care, numai de dragul confortului actului de guvernare, face de ani de zile jocul UDMR-ului. Ceea ce a început cu introducerea limbii materne în justiţia şi în administraţia din regiunile cu oarecare pondere maghiară, ceea ce a continuat cu alte nenumărate gesturi de cedare românească - precum îngăduirea repunerii pe soclu a unor statui închinate ucigaşilor de români, cum este cazul monumentului celor 13 generali paşoptişti de la Arad - culminează acum cu trimiterea copiilor de români la periferia oraşelor pentru a învăţa carte şi cu intenţiile separatiste vehiculate în preajma aniversării debutului revoluţiei maghiare de la 1848. Agitând perfid principii europeniste şi invocând în exces drepturi după drepturi, capii minorităţii maghiare au obţinut în ultimii ani o serie de privilegii pentru conaţionalii lor, în dosul cărora şi-au asigurat avantaje politice şi economice pentru ei înşişi. Agresivităţii lor fără limite românii n-au învăţat nici până acum să-i opună o rezistenţă demnă, întemeiată pe datele realităţii. De aceea suntem acum în situaţia de a suporta o nouă provocare din partea extremiştilor care doresc recunoaşterea de drept a unei stări de fapt instaurate treptat în inima României. Autonomia ungurilor din Harghita şi Covasna nu mai funcţionează, de mult, doar la nivel cultural. Cu acceptul tacit şi laş al Bucureştiului, elementul românesc, atâta cât exista în acea zonă, a fost fie alungat, fie adus, prin intimidări permanente, la o ruşinoasă supunere în faţa umilinţei de a fi străin în propria ţară. Dar la ce să te aştepţi într-o ţară ai cărei guvernanţi renunţă, fără nici un drept în acest sens, la o moştenire nu numai spirituală, ci şi materială, precum patrimoniul Fundaţiei „Gojdu”, sortit de fondatorul ei să aducă lumina învăţăturii în cugetele românilor transilvăneni, după secole de obscurantism silit sub asuprirea maghiară? La ce să te aştepţi într-o ţară cu oameni anesteziaţi de grijile zilei şi de manipulările ce li se vâră sistematic pe gât, în vreme ce aceia care se pretind intelectuali îşi uită menirea fundamentală, de a fi patrioţi şi de a le aminti semenilor lor adevărurile istoriei, pentru ca trecutul să nu mai năvălească peste noi? Când opresorul de ieri îşi cere cu neobrăzare privilegiile pierdute, călcând în picioare orice norme de drept şi de bun simţ, ar trebui să ne aducem aminte de vremurile în care românii din Ardeal nu aveau voie să se stabilească în oraşe, să-şi construiască biserici şi case din piatră, să călărească ori să poarte arme, să îmbrace haine de postav ori să încalţe ghete şi cizme. Şi ar mai trebui să ne întrebăm cum ne vor judeca generaţiile următoare, care vor fi silite să ia calea şcolilor de la margini de oraş şi care, privindu-şi harta batjocorită a ţării, vor înţelege că trebuie să reînceapă lupta de redobândire a drepturilor ce li se cuvin şi la care se renunţă azi din ignoranţă şi din laşitate.