Azi, 21 februarie

Calendarul ortodox: Cuv. Timotei; Sf. Eustatie, Ep. Antiohiei (Sâmbăta morţilor - Moşii de iarnă)
Calendarul greco-catolic: S. Timotei; S. Eustaţiu, patr. Antiohiei


MAXIMA ZILEI: "Orice om vrea să fie apreciat. Deci dacă apreciezi pe cineva, nu păstra secret acest lucru." Mary K. Ash

Ziua internaţională a limbilor materne.
1805 - S-a născut carturarul şi filologul Timotei Cipariu, membru fondator şi vicepreşedinte al Societăţii Academice Române (1867-1872). (m. 1887)
1849 - Bătălia de la Gujarat (India) - trupele sikhii-lor sunt înfrânte decisiv de trupele engleze (a fost luată o pradă uriaşă, printre altele, celebrul diamant "Koh-I-Noor" (muntele luminii) şi au fost anexate Punjabul şi apoi Kashmirul.
1864 - S-a născut scriitorul Virgil Onitiu, membru al Academiei Române. (m. 1915)
1899 - La Köln a fost fondată "Societatea telegrafică germano-atlantică".
1914 - S-a născut juristul Vasile Gionea, membru de onoare al Academiei Române (12 nov. 1993). (m. 1999)
1934 - Nicaragua: A fost ucis Augusto Cesar Sandino, erou al luptei de eliberare a poporului nicaraguan (n. 1895)
1944 - S-a născut fostul fotbalist internaţional Ludovic Sătmăreanu.
1948 - Congresul de unificare a P.C.R. cu P.S.D. şi constituirea partidului unic - Partidul Muncitoresc Român - au desăvârşit evoluţia către instaurarea regimului monopartid, de tip totalitar, în România.
1961 - S-a născut alpinistul Constantin Lăcătuşu, preşedinte al Clubului Montan Român; este primul român care a escaladat piscuri din Munţii Himalaya şi deţine, alături de atleta Gabriela Szabo, titlul de ‘Cel mai bun sportiv al anului 1999'.
1969 - A murit compozitorul, dirijorul şi pianistul Constantin Silvestri. (n. 1913)
1979 - S-a născut actriţa Jennifer Love Hewitt.
1992 - Vizita în România a secretarului general NATO - Manfred Worner. Cu acest prilej, s-a inaugurat, la Bucureşti, Centrul Euro-Atlantic cu scopul facilitării contactelor între ţările membre NATO şi cele care au făcut parte din Tratatul de la Varşovia.
1995 - Primul-ministru al României, Nicolae Văcăroiu, a efectuat o vizită la Chişinău, la invitaţia omologului său din Republica Moldova, Andrei Sangheli.
1997 - Parlamentul a adoptat Legea pentru organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, promulgată la 17 martie 1997.
1997 - Preşedintele Franţei, Jacques Chirac, a efectuat o vizită oficială în România, la invitaţia omologului său, Emil Constantinescu.
1997 - Executivul a aprobat, printr-o Hotărâre, revocarea Deciziei Consiliului de Ministri nr. 797 din 22 mai 1948 şi redobândirea cetăţeniei române de către fostul suveran Mihai I şi membrii familiei sale, măsură care a generat reacţii diferite din partea politicienilor şi juriştilor.
1998 - Vizita în România a preşedintelui Republicii Moldova, Petru Lucinschi.
2002 - Premierul Adrian Năstase a efectuat o vizită de lucru la Moscova, la invitaţia omologului său rus, Mihail Kasianov.