* În Bihor, peste 1000 de agenţi economici sunt pasibili de suspendarea activităţii * În vederea vizării anuale a autorizaţiei de mediu, agenţii economici au obligaţia să depună la Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Bihor o cerere însoţită de documentele doveditoare ale conformării cu legislaţia privind protecţia mediului. La ora actuală, din datele furnizate de directorul executiv al APM Bihor, dl ec. Călin Mocan, în judeţul Bihor există peste o mie de agenţi economici care sunt pasibili de a li se suspenda activitatea, în cazul în care nu-şi vizează autorizaţia de mediu. Taxa pentru vizarea anuală a autorizaţiei de mediu este de 150 RON. Solicitarea vizării se face cu 45 de zile înainte de trecerea anului calendaristic de la data emiterii autorizaţiei sau de la data ultimei vize. În caz contrar, autoritatea de mediu îşi pierde valabilitatea. Cât priveşte documentele ce trebuie să însoţească solicitarea scrisă privind vizarea autorizaţiei de mediu, acestea sunt: ordine de plată şi declaraţii privind obligaţiile de plată la Fondul de Mediu; evidenţele privind gestionarea deşeurilor; formularele de aprobare şi/sau formularele de expediţie-transport a deşeurilor periculoase şi nepericuloase (după caz); autorizaţia de mediu în original şi o copie a acesteia; rezultatele monitorizării mediului, conform punctului III al autorizaţiei de mediu.