Peste 3.200 de mineri au rămas blocaţi timp de mai multe ore într-o mină de aur în apropiere de Carletonville, la circa 100 de kilometri sud-vest de Johannesburg.
"Sunt toţi teferi", a declarat Amelia Soares, purtătoare de cuvânt a companiei Harmony Gold, care deţine mina. Potrivit ei, 150 de mineri au fost aduşi la suprafaţă la ora locală 02.30 (03.30 ora României), operaţiunile de evacuare urmând să mai dureze în jur de zece ore. Minerii au rămas blocaţi la circa 2.150 de metri în subteran în urma ruperii unui cablu al principalului ascensor.
În mină a fost trimis personal medical pentru a verifica starea minerilor rămaşi în subteran, pe fondul temerilor sindicatelor ca aceştia să nu rămână fără aer. Compania minieră a anunţat că nu există nici un pericol pentru persoanele rămase în subteran şi că echipele de salvare le vor aproviziona cu oxigen. Un membru al sindicatului naţional al minerilor (NUM) a declarat că mai mulţi delegaţi sindicali au coborât în mină, alături de echipele de salvare, pentru a da asigurări minerilor din subteran că vor fi aduşi la suprafaţă, cu ajutorul unui ascensor care poate transporta până la 75 de persoane deodată.