Președintele turc Recep Erdogan a discutat miercuri despre situația din orașul sirian Alep cu omologul său rus, Vladimir Putin, în cursul unei convorbiri telefonice, cei doi lideri căzând de acord asupra necesității unui nou armistițiu, au relatat surse din cadrul Preşedinţiei turce, citate de Reuters.

 

Sursele citate au relatat că cei doi președinți au căzut de acord asupra intensificării eforturilor pentru a pune capăt ostitităților și necesității de a permite ajutorului umanitar să ajungă în oraș. Rusia este principalul susținător al Administrației Bashar al-Assad, în timp ce Turcia îi susține pe rebelii care încearcă să înlăture actualul regim de la Damasc, însă cele două state încearcă să găsească o soluție comună la situația din Siria. Miercuri, rebelii au promis că vor continua lupta pentru estul Alepului, în pofida unui șir de victorii recente a forțelor guvernamentale siriene. În cursul discuției telefonice cu Vladimir Putin, președintele Erdogan a explicat afirmațiile sale în legătură cu un plan de înlăturare a regimului Bashar al-Assad, a declarat un consilier de la Kremlin, citat de Reuters. Yuri Ushakov nu a oferit mai multe detalii despre explicațiile oferite de liderul turc. Într-un discurs rostit marţi, Recep Tayyip Erdogan a condamnat „eşecul” Naţiunilor Unite în Siria şi a dezvăluit rolul trupelor turce trimise pe teritoriul sirian. „Am intervenit în Siria pentru a face dreptate. Suntem în Siria pentru a pune capăt regimului preşedintelui crud Bashar al-Assad, care extinde terorismul de stat”, a afirmat Erdogan. Kremlinul a solicitat explicaţii din partea Turciei. „Anunţul este o noutate pentru noi”, a reacţionat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Rusiei. „Este o afirmaţie foarte gravă, diferită de precedentele. Sperăm că partenerii turci ne vor oferi explicaţii”, a adăugat Peskov. Oficial, Turcia susţine că a trimis trupe în nordul acestei ţări pentru a lupta împotriva miliţiilor kurde şi a organizaţiei teroriste Stat Islamic.