Mai sunt cinci zile până când medicii de familie care au efectuat pregătirea în rezidenţiat şi care au obţinut specializarea vor da concurs pe post. În acest sens, în Bihor au fost puse la dispoziţie opt astfel de locuri, unde este nevoie de medici de familie, printre care se află şi cele trei cabinete din zonele defavorizate. Doar şase medici şi-au depus, însă, dosarele, pentru tot atâtea cabinete, şi anume cele din localităţile: Cociuba Mare, Roşiori, Şinteu, Tămaşda, Tăşad şi Tăut. Dintre cele şase cabinete, doar cel din Şinteu se află în zonă defavorizată şi greu accesibilă. Precedenta guvernare le-a promis acordarea de prime de instalare (în valoare de 2.500 de euro) medicilor de familie care vor accepta să lucreze în astfel de zone, Bihorul dispunând de alte două astfel de cabinete, cele situate în Zece Hotare şi Cheşereu. Pentru acestea, însă, nici un medic de familie nu şi-a depus dosarul în vederea participării la concurs. Examenul se va desfăşura în zilele de 26 şi 27 ianuarie şi va consta în două probe: una scrisă eliminatorie şi o alta practică.